Blocul Electoral Patriotic a fost înregistrat oficial în cursa electorală pentru parlamentare: Decizia, votată unanim de CEC

Decizia a fost votată unanim de membrii CEC.

Conform deciziei Comisiei Electorale Centrale, Blocul Electoral Patriotic (BEP) al Socialiștilor, Comuniștilor, Inimii și Viitorului Moldovei va ocupa poziția a zecea în buletinul de vot. Despre aceasta a anunțat Irina Vlah, unul dintre liderii Blocului, pe 11 august.

La 22 iulie, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Partidul Republican „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” au declarat oficial că intenționează să participe împreună, în bloc electoral, la alegerile parlamentare.

La 29 iulie, liderii PSRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev au depus actele la CEC pentru înregistrarea blocului electoral în campania pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Președintele PCRM, Vladimir Voronin, a lipsit de la procedură.

La 3 august, Blocul Patriotic, format din PSRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei, a fost înregistrat oficial în cursa electorală. „Acum, nimeni nu ne mai poate opri să aducem în Parlament forțe care apără suveranitatea Moldovei, tradițiile noastre și drepturile fiecărui cetățean”, a scris liderul PSRM, Igor Dodon.

Întrebat despre soarta comuniștilor conduși de Vladimir Voronin, în contextul în care la CEC a fost înregistrat Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Inima și Viitorul Moldovei, fără prezența PCRM, fostul președinte, Igor Dodon, a spus: „Comuniștii sunt pe drum”.

La 4 august, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și-a anunțat decizia de a adera la Blocul Electoral Patriotic, format din PSRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei, și înregistrat oficial în cursa electorală pe 3 august. Totuși, PCRM a înaintat și anumite condiții.

Republica Moldova își va alege Parlamentul pe 28 septembrie 2025. O decizie în acest sens a fost aprobată de deputații PAS.

Fracțiunea BCS a cerut ca alegerile parlamentare să aibă loc la finele lunii iulie, cea mai apropiată dată posibilă din punct de vedere legal, potrivit președintelui fracțiunii, Vlad Batrîncea. Amendamentul propus de Radu Mudreac nu a fost susținut, însă, în Comisia juridică


Preluat de la: Unimedia.info