Episcopii catolici germani au convenit joi asupra unor despăgubiri de până la 50.000 de euro pentru minorii abuzaţi sexual de către membri ai clerului. Suma este însă considerată „simbolică” de către asociaţiile victimelor, care doresc o dezbatere în parlament, transmite Agerpres.
Reuniţi la conferinţa lor episcopală de toamnă desfăşurată la Fulda, episcopii au validat o propunere făcută în martie şi care merge către nivelul cel mai ridicat de plăţi pentru despăgubiri, potrivit preşedintelui lor, Georg Bätzing.
„Este vorba despre un proces orientat către victimă, un mare pas înainte”, spune Georg Bätzing, amintind că Biserica suportă de asemenea cheltuielile terapeutice.
Suma pentru fiecare victimă va fi stabilită de o comisie independentă. O astfel de comisie propusese două soluţii, respectiv o plată forfetară de 300.000 de euro sau un sistem individualizat de plăţi cu sume cuprinse între 40.000 şi 400.000 de euro în funcţie de gravitatea fiecărui caz. Prin urmare, oferta Bisericii Catolice germane este departe de aceste aşteptări.
„Victimele aşteaptă de zece ani”, când au fost dezvăluite primele cazuri de abuzuri sexuale, „o despăgubire corectă nu doar pentru delictele comise în trecut, ci şi pentru disimularea sistematică a acestor acte şi protejarea autorilor lor”, potrivit textului petiţiei publicat de asociaţia Eckiger Tisch.
„Copiii au fost adesea puşi în pericol prin neglijenţă, întrucât autorii acestor acte au fost doar transferaţi”, mai notează această asociaţie.
Un studiu realizat cu doi ani în urmă de către cercetători independenţi, dar comandat de Biserică, a dezvăluit că 3.677 de minori au fost abuzaţi sexual de către peste o mie de membri ai clerului începând din anul 1946. Autorii acestui studiu, care nu au avut însă acces la toate arhivele Bisericii, consideră că numărul victimelor este fără îndoială mai mare.
Preluat de la: Publika.md