Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru 16-31 mai 

Deputații vor examina proiectul de hotărîre privind desfășurarea referendumului republican constituțional. De asemenea, parlamentarii vor examina în prima lectură proiectul de lege privind modificarea unor acte normative care vizează îmbunătățirea proceselor vamale în relațiile Serviciului Vamal cu contribuabilii; proiectul de modificare a Legii cu privire la locuințe; proiectul de modificare a cadrului normativ în vederea creării condițiilor necesare susținerii reformelor din sistemul instituțional al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare; precum și proiectul de modificare a Legii cu privire la medicamentele de uz veterinar.

Pe ordinea de zi mai figurează ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea țării noastre la Programul Europa Digitală. De asemenea, va fi examinată ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare – un împrumut în valoare de 40 de milioane de euro pentru reformarea și modernizarea domeniului forestier, în conformitate cu reglementările și acquis-ul Uniunii Europene.

În următoarea perioadă, Parlamentul va examina și proiectul de hotărîre privind numirea în funcție a unui membru al Curții de Conturi. Totodată, deputații vor audia raportul de activitate pentru anul 2023 al Autorității Naționale de Integritate și al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.

Joi, 16 mai, ședința plenară a Parlamentului va începe la ora 10:00.


Preluat de la: Noi.md