Aşa-zisele plante aromatice conţin un număr mai mare de uleiuri esenţiale decît altele. În ceea ce priveşte citricele ( lămîia, portocală, mandarină) duritatea cojii lor nu permite extragerea uleiurilor esenţiale, se extrag deci ceea ce numim esenţe, prin expunerea la frig.

Compoziţia chimică a uleiului esenţial diferă de la un organ la altul al plantei (floare, frunză, scoarţă, rădăcină) şi de acest lucru depind întrebuinţările lui teraputice.

Utilizarea uleiurilor esenţiale este rezervată adulţilor şi copiilor peste 12 ani, de preferat sub îndrumarea unui aromoteraput sau a medicului. Respectaţi întotdeauna posologia, căile de administrare şi durata tratamentului. Consultaţi medicul dacă nu observaţi vreo îmbunătăţire!

Uleiurile esenţiale în infuzii

În timpul infuzării, acoperiţi pentru a împiedica evaporarea uleiului esenţial odată cu vaporii de apă. Dacă nu acoperim, ajungem la principiul inhalaţiei pe bază de infuzie, în care apa caldă permite îndreptarea compuşilor volatili spre căile respiratorii.

Uleiurile vegetale

Uleiurile vegetale, obţinute din seminţe (susan) sau fructe ( măslină) conţin îndeosebi acizi graşi. sînt la fel de benefice pentru sănătate şi frumuseţe ca şi uleiurile esenţiale. Asocierea celor două tipuri face minuni: uleiurile vegetale servesc drept vehicul pentru uleiurile esenţiale, pe care le diluează, păstrîndu-le calităţile.

Să amintim uleiul de migdale dulci ( hidratant pentru piele) uleiul de argan (protector), uleiul de susan (revitalizant şi calmant), uleiul de alună ( echilibrant) uleiul de macadamia (tonic) uleiul de calophzlum ( antiinflamator), uleiul de măceşe ( cicatrizant şi regenerator).

Preluat de la: Noi.md