Datorită aromei ușor piperate și acrișoare, această plantă este utilizată cu succes în preparate sănătoase, ideale într-o alimentație echilibrată.
Coriandrul poate fi folosit cu succes pentru a condimenta supe, salate, curry sau alte tipuri de preparate. Frunzele de coriandru pot fi folosite întregi și adăugate ca atare în salate, în timp ce semințele uscate pot fi măcinate și utilizate pe post de condimente în mîncare.
Beneficiile coriandrului pentru sănătate
Coriandrul face parte din familia Apiaceae, împreună cu țelina, pătrunjelul, morcovul și alte numeroase specii de plante similare.
Important de reținut este faptul că toate părțile acestei plante sînt comestibile și au efecte benefic asupra sănătății noastre. Dacă ești pasionată de subiect, află și care sînt beneficiile consumului de mere pentru sănătate.
Coriandrul este o sursă bogată de nutrienți
Pe lîngă gust și culoare, coriandrul oferă preparatelor și un plus de nutrienți. Fiind o sursă bogată de antioxidanți, această plantă previne deteriorarea celulară, cauzată de radicalii liberi. În plus, acești antioxidanți contribuie la diminuarea inflamațiilor din corp.
16 grame de coriandru conțin 16% din doza zilnică de vitamina K, necesară în menținerea sănătății oaselor și refacerii țesuturilor. De asemenea, aceeași cantitate asigură 5% din doza zilnică de vitamina A și 2% din doza zilnică de vitamina C, responsabile cu susținerea sistemului imunitar.
Coriandrul are și proprietăți dezinfectante, antiseptice și detoxifiante. El contribuie astfel la tratarea afecțiunilor prezente la nivelul pielii (infecții fungice sau eczeme).
Coriandrul poate ajută la menținerea sănătății inimii
Medicina tradițională utilizează de ani buni diferite părți ale acestei plante (inclusiv frunzele) pentru a trata durerea, inflamațiile, problemele gastrice sau diabetul.
Conform studiului prezentat în articolul științific menționat, datorită conținutului ridicat de antioxidanți, coriandrul contribuie la reglarea hipertensiunii arteriale și la scăderea colesterolului rău (LDL) din sînge.
În plus, specialiștii au ajuns la concluzia că un consum constant de condimente sau ierburi ajută la reducerea aportului de sodiu din organism. Pe termen lung, acest tip de comportament alimentar poate îmbunătății sănătatea inimii.
Coriandrul poate proteja sănătatea creierului
Una dintre cauzele principale ale apariției bolilor creierului este inflamația. Consumul de coriandru poate contribui la protejarea creierului împotriva unor afecțiuni, precum sînt Parkinson, Alzheimer sau scleroza multiplă.
În plus, frunzele acestei plante au proprietăți benefice și pot să îmbunătățească memoria și să reducă anxietatea.
Riscuri asociate consumului de coriandru
Moderația este cheia în alimentație. Iar acesta lucru este valabil și în cazul consumului de coriandru, indiferent de forma sa.
În general, coriandrul este sigur într-o alimentație diverificată. Acesta poate fi consumat în mîncare sau sub formă de ceai, preparat din semințe uscate. În ciuda beneficiilor coriandrului asupra sănătății, există și persoane alergice la acest aliment. De aceea, dacă ai un teren alergic, recomandarea este să discuți cu medicul specialist înainte de a îl include în alimentația ta.
Un alt aspect de luat în calcul e că această plantă poate interfera cu diferite tipuri de medicație, scrie Health.com. Prin urmare, apelează la sfatul unui specialist înainte de a începe să îl consumi cu regularitate.
Preluat de la: Noi.md