Belgienii, îndemnaţi să mănânce mai mulţi cartofi prăjiţi. Care este motivul

Pandemia de COVID-19 a afectat o mare parte din industria alimentară din întreaga Europă. Belgienii sunt rugaţi să mănânce mai mulţi cartofi prăjiţi, după ce stocurile fermierilor au ajuns 750.000 de tone de cartofi. De asemenea, 150.000 de tone de brânză de calitate superioară din Franţa nu au mai putut fi vândute din cauza coronavirusului.

Fermierii din Belgia îi îndeamnă pe cetăţeni să mănânce de două ori pe săptămână cartofi prăjiţi, după ce stocurile acestora de cartofi au ajuns la 750.000 de tone, care riscă să fie distruse. În prezent, o parte din aceste stocuri ajung în băncile de alimente pentru a fi hrăniţi oamenii fără adăpost, transmite BBC.

Belgia este unul din cei mai mari exportatori de cartofi congelaţi din lume, cu 2,3 milioane tone în fiecare an.


Preluat de la: Publika.md