Beat criță la volan, dis-de-dimineață: Un șofer de BMW, oprit după ce a luat-o pe contrasens pe o stradă din capitală

„Cazul a avut loc în această dimineață, în jurul orelor 06:30 în centrul capitalei. Angajații DR „Centru” a IGC, implicați  la menținerea ordinii publice, au observat un automobil de model BMW ce se deplasa pe constrasens pe str. Maria Cebotari.

Automobilul a fost oprit, iar în urma discuțiilor cu șoferul mijlocului de transport, s-a simțit un miros persistent și specific de alcool. Imediat, conducătorul auto a fost înlăturat de la conducerea mijlocului de transport, totodată, la fața locului a fost solicitat un echipaj al INSP.

În urma verificării, șoferul de 30 de ani, a fost testat alcooscopic cu aparatul Drager, iar rezultatul a arătat o concentrație de 0.80 mg/l de alcool în aerul expirat”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții IGC.

„Reamintim, în cazul în care observați persoane aflate sub influența alcoolului, pentru prevenirea unei tragedii adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați serviciul unic 112”, menționează oamenii legii.


Preluat de la: Unimedia.info