Riscă amenzi usturătoare sau închisoare. Este vorba despre doi tineri care au fost reținuți de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție a sec. Centru din cadrul Direcției de Poliției a mun. Chișinău. S-a dovedit că tinerii care au comis un act de huliganism sunt frați, cu vârstele de 17 și 23 de ani, originari din r. Ungheni. Anterior, aceștia au mai fost cercetați penal pentru infracțiuni analogice.
În timp ce se aflau la intersecția str. M. Varlaam cu str. Ismail, din motive huliganice au agresat un tânăr în vârstă de 25 de ani, cauzându-i leziuni corporale. Forțele de ordine au fost sesizate chiar de către victimă, care a comunicat că a fost agresat de două persoane necunoscute lui. La locul faptei tânărul a relatat că activează în calitate de gardian la un centru de afaceri, auzind gălăgie a ieșit afară unde a văzut tinerii care ascultau muzica data la maxim la boxa pe care o aveau în mână. La solicitarea tânărului de a da muzica mai încet și să nu facă gălăgie indivizii au devenit agresivi și i-au aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea capului, după care s-au deplasat într-o direcție necunoscută. Tânărul a fost transportat și internat în spital pentru îngrijiri medicale.
În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina, comunicând că în momentul comiterii infracțiunii erau în stare de ebrietate.
Potrivit Poliției, fost inițiată o cauză penală pentru ,,Huliganism”. Conform legislației în vigoare pentru fapta comisă tinerii riscă amendă în mărime de la 37 500 la 67 500 lei sau cu închisoare de până la 5 ani.
Preluat de la: Publika.md