Aviaţia israeliană a bombardat ţinte ale rebelilor houthi în Yemen

Explozii puternice au fost auzite în acest oraş-port din vestul Yemenului. „Raiduri ale inamicului israelian asupra instalaţiilor de stocare a petrolului în portul Hodeida” s-au soldat cu morţi şi răniţi, a transmis Ministerul Sănătăţii local, controlat de rebelii houthi. Aceştia susţin că a fost lovită şi o centrală electrică.

Armata israeliană a confirmat că avioanele sale de luptă au lovit „ţinte militare” în vestul Yemenului în zona aflată sub controlul rebelilor houthi, care cu o zi înainte au revendicat un atac cu dronă ce a ucis o persoană la Tel-Aviv.

„Cu puţin timp în urmă, avioanele de luptă ale armatei israeliene au lovit ţinte militare ale regimului terorist houthi în zona portului Hodeida din Yemen, ca răspuns la sute de atacuri efectuate împotriva statului Israel de către aceşti rebeli în ultimele luni”, a precizat armata israeliană într-o declaraţie.

„Sîngele cetăţenilor israelieni are un preţ”, a declarat de asemenea ministrul israelian al apărării Yoav Gallant după raidul asupra rebelilor houthi. „Acest lucru a fost demonstrat clar în Liban, Gaza, Yemen şi în alte locuri: dacă vor îndrăzni să ne atace, rezultatul va fi acelaşi”, a adăugat el, după ce ameninţase deja cu represalii dure rebelii houthi în urma atacului cu dronă asupra Tel Avivului.

„Aşa cum am demonstrat pînă în prezent, sistemul de apărare şi securitate (israelian) va face din nou să plătească în mod decisiv şi prin surprindere pe oricine încearcă să facă rău Israelului sau trimite terorişti împotriva lui”, avertizase Yoav Gallant după acel atac.

Potrivit unui oficial militar israelian citat de Reuters, aliaţii Israelului au fost anunţaţi cu privire la operaţiunea desfăşurată sîmbătă de aviaţia israeliană înainte ca aceasta să fie lansată.

Pe lîngă atacurile cu drone asupra Israelului, rebelii houthi, susţinuţi de Iran şi care controlează partea de vest a Yemenului, lansează cu regularitate de la sfîrşitul anului trecut atacuri cu drone şi rachete asupra navelor comerciale în Marea Roşie şi în Golful Aden. Ei motivează aceste atacuri ca acţiune de solidaritate faţă de palestinienii din Fîşia Gaza, confruntaţi cu ofensiva militară israeliană care a provocat peste 39.000 de morţi.


Preluat de la: Noi.md