Conform modificărilor legislative, doar promisiunea de a oferi bani pentru vot poate aduce o pedeapsă de pînă la șase ani de închisoare sau o amendă de pînă la 57.500 de lei. Alegătorii care își vînd votul riscă amenzi de pînă la 37.500 de lei.
Totodată, participarea la proteste plătite va fi sancționată cu amenzi de 7.500 de lei. Poliția atrage atenția că, la ultimele manifestații, oamenii au fost plătiți cu doar 300 de lei, în timp ce sancțiunea acum este de 25 de ori mai mare.
Un risc major îl reprezintă aplicația TAITO, accesată deja de zeci de mii de cetățeni, prin care se promite cîștig financiar pentru implicarea în acțiuni ilegale.
„Stimați cetățeni, nu cădeți pradă. Nu vă dați datele, nu instalați acele aplicații. Mai devreme sau mai tîrziu veți fi documentați și sancționați”, a avertizat Cernăuțeanu.
Autoritățile atenționează că persoanele care și-au introdus datele personale în astfel de aplicații se pot trezi cu identitatea furată, credite deschise pe numele lor sau chiar pașapoarte falsificate.
Datele oficiale arată că, la Referendumul și alegerile prezidențiale din 2024, aproximativ 140.000 de moldoveni și-ar fi vîndut votul. Pînă acum, peste 25.000 de persoane au fost sancționate, iar valoarea totală a amenzilor se ridică la 16 milioane de lei.
„Avem zeci de mii de persoane cunoscute și documentate. Este doar o chestiune de timp pînă cînd toți cei implicați vor fi sancționați”, a subliniat șeful IGP.
Poliția îi îndeamnă pe cetățeni să fie vigilenți și să raporteze tentativele de cumpărare a votului. Printre semnele care indică o astfel de practică se numără:
cererea de a fotografia buletinul de vot;
oferirea de bani, produse sau favoruri pentru a vota;
promisiuni de avantaje sau servicii condiționate de vot;
presiuni sau manipulări pentru a vota într-un anumit fel.
Preluat de la: Noi.md