Avertizare pentru cetățeni: această plantă reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătate

Cu un potențial alergenic ridicat, această buruiană poate cauza alergii severe și complicații respiratorii, dacă este lăsată să se răspîndească, transmite Noi.md.

Pentru a preveni extinderea ambroziei și pentru a o elimina de pe terenurile intravilane și extravilane, Codul Contravențional al Republicii Moldova impune obligații stricte proprietarilor, deținătorilor și administratorilor de terenuri. Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni financiare substanțiale, care pot ajunge pînă la 6000 de lei pentru persoanele juridice.

Potrivit prevederilor legale, proprietarii sau administratorii de terenuri au datoria de a desfășura lucrări de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei în perioada cuprinsă între răsărirea acesteia și apariția primelor inflorescențe.

Aceste lucrări trebuie să fie realizate cu responsabilitate și eficiență, pentru a preveni răspîndirea polenului alergizant.

Autoritățile administrației publice locale sînt responsabile cu identificarea terenurilor infestate și cu transmiterea somațiilor către proprietarii sau deținătorii acestora.

Ulterior, se efectuează verificări și se constată nerespectarea obligațiilor legale în privința ambroziei de către personal împuternicit.

Există mai multe metode eficiente de combatere a ambroziei, printre care cosirea manuală sau mecanică, aplicarea de erbicide sau distrugerea manuală a focarelor izolate.

Pentru rezultate optime, este recomandată repetarea lucrărilor de combatere de mai multe ori pe an și respectarea cu strictețe a cadrului legal în vigoare.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului subliniază că eliminarea ambroziei nu este doar o obligație legală, ci și un act de responsabilitate față de sănătatea comunității. Prin respectarea prevederilor legale și adoptarea unor metode eficiente de combatere, putem contribui la reducerea riscului de alergii și îmbunătățirea calității vieții în comunitățile noastre.


Preluat de la: Noi.md