Autorităţile din Iran au semnalat "un incident" la instalaţia nucleară din centrul țării

Autoritățile din Natanz au semnalat „un incident necunoscut” la instalația nucleară. Ulterior au anunțat că a fost vorba despre un incendiu, dar nu există victime , iar situl funcţionează la parametri normali, scrie digi24.ro.

Uzina de îmbogăţire a uraniului (FEP) din Natanz, cu o suprafaţă de aproximativ 100.000 de metri pătraţi şi construită la opt metri sub pământ, este una dintre multele instalaţii iraniene monitorizate de Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA).

Iniţial, Organizaţia pentru energie atomică din Iran a anunţat doar că un „incident” s-a produs la această instalaţie, principala instalaţie de îmbogăţire a uraniului din Iran.

„Incidentul s-a produs la un obiectiv într-o zonă deschisă în apropierea instalaţiei nucleare iraniene din Natanz. Nu s-au înregistrat victime şi nu s-au produs pagube, iar situl nuclear funcţionează ca de obicei”, a spus Behrouz Kamalvandi, citat de agenţia de presă locală Tasnim.

Guvernatorul oraşului Natanz, Ramazanali Ferdowsi, a declarat ulterior că incidentul a fost provocat de un incendiu, adăugând că echipaje de pompieri au fost trimise la faţa locului, dar nu a precizat ce anume a declanşat focul, conform Tasnim.

O echipă a Organizaţiei pentru energică atomică din Iran anchetează în prezent cauzele incidentului.

„Nu există nicio îngrijorare cu privire la posibilitatea unei contaminări (radioactive), din moment ce a fost avariată una dintre hale, care era inactivă şi se afla în proces de construcţie, şi nu instalaţia propriu-zisă”, a declarat Kamalvandi agenţiei de presă Irna.

Iranul a acceptat să-şi limiteze programul nuclear în schimbul ridicării celei mai mari părţi a sancţiunilor internaţionale în virtutea unui acord încheiat între Teheran şi şase puteri occidentale în 2015.

Dar Teheranul şi-a redus progresiv angajamentele decurgând din acord, după ce administraţia preşedintelui Donald Trump s-a retras din pact în 2018 şi a reinstituit şi înăsprit sancţiunile care au lovit economia iraniană.


Preluat de la: Publika.md