Poluare pe râul Cogâlnic. Un localnic din Hânceşti a postat pe internet o înregistrare cu un lichid roşu care se scurge în apele râului dintr-o conductă a unei fabrici de vinuri din oraş.
Primarul oraşului H]nceşti, Alexandru Botnari ne-a confirmat că din ţeava care aparţine unei fabrici de vin din localitate, toată mizeria ajunge la staţia de epurare:
„Este o problemă mai veche, mai de demult. De multe ori s-au întreprins măsuri. Am dat dispoziţie de întreprindere a măsurilor urgente, de reparare sau schimbare a reţelei”.
Inspecţia pentru protecţia Mediului din Hînceşti s-a autosesizat şi a făcut o verificare la faţa locului.
VASILE MORARU, şeful Inspecţiei pentru Protecţia Mediului Hânceşti: „Ţeava centrală are un robinet pentru presiunea aerului care se pompează. Robinetul a fost închis tot de agentul economic. Noi azi am fost, am văzut într-adevăr că e deteriorată. Am făcut o amendă că oricum vinovat se face agentul economic.”
Administratorul vinăriei, Victor Vizir, susţine că ţeava ar fi fost avariată intenţionat de persoane necunoscute:
„În primul rând, acolo e o eroare de informaţii. Se vor clarifica. Eu cred că în timpul apropiat vom da o lămurire mai concretă. Cineva a făcut o glumă proastă pe seama noastră.”
Administraţia vinăriei are de achitat o amendă de 10 mii de lei şi e obligată să remedieze avaria în termen de două zile.
Preluat de la: Publika.md