Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că nu crede în referatul procurorului care face ancheta de la Spitalul Sfântul Pantelimon şi a menţionat că ”s-a mutat spectacolul din faţa DNA din timpul lui Kovesi” la această unitatea medicale. Băsescu a […]
Autor: cristina
Peste două mii de șoferi au fost sancționați de inspectorii de patrulare
Printre încălcările întegistrate se numără: -43 de șoferi au fost înlăturați de la volan, conducînd în stare de ebrietate; -970 au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum; -79 au primit amendă pentru necuplarea centurii de siguranță și […]
Un copil s-a rătăcit la un festival. De cine a fost ajutat să-și găsească părinții
Primul incident a avut loc la Festivalul Lupilor, unde un copil de 8 ani s-a apropiat de angajații Inspectoratului General de Carabiniei (IGC), informîndu-i că s-a pierdut și nu-și găsește părinții. Datorită intervenției rapide a carabinierilor, mama copilului a fost […]
Au fost finalizate lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale într-un sat din raionul Orhei
Ca urmare, a demarat racordarea efectivă a consumatorilor noi (gospodăriile), în mare majoritate a cărora deja sunt construite și rețele interne de gaze. În total, în localitatea respectivă au fost pozați peste 1,4 kilometri de conducte gaze de presiune medie […]
Conducerea Hezbollah părăsește Beirutul
Presa libaneză relatează că în ultimele zile Hezbollah și-a evacuat în întregime sediul din suburbia Dahieh din Beirut. Acum, însă, presa libaneză anunță că Hezbollah și-a mutat cu totul operațiunile din Beirut. Și Biroul Politic a fost mutat din capitala […]
Meteorologii avertizează: în țară a intrat în vigoare "codul galben" de căldură
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare privind „nivelul galben” de pericol din cauza condițiilor meteorologice, transmite Noi.md. Temperatura aerului va atinge +33…+35°C. În legătură cu aceasta, există și riscul de izbucnire a incendiilor. Cetățenii sînt sfătuiți să fie […]
Autoritățile capitalei: "Pînă la sfîrșitul anului, lifturile vechi vor fi modernizate"
Din cauza gradului mare de uzură, deseori se blochează şi îi pun în pericol pe locatari. Municipalitatea dă asigurări că, pînă la sfîrşitul acestui an, lifturile care sînt într-o stare deplorabilă vor fi reparate şi modernizate. Specialiştii întreprinderii municipale Lift-Service […]
Înapoi la clovni sau despre vulgaritate în cultura pop
Era romantismului, a umanismului și a libertății a plecat din teatre pentru totdeauna. Filme profunde și serioase apar extrem de rar. Oamenii nu mai judecă; educația superficială nu le permite să deosebească adevărata artă de banalitatea voalată. Vulgaritatea și degradarea […]
"Ți-am promis ca o să te ajut să-ți atingi visul – uite ca am reușit". Cine îi spune aceste cuvinte Anastasiei Nichita
Totodată, acesta a mulțumit tuturor persoanelor, care s-au implicat și au ajutat-o în pregătirepe Anastasia Nicihita, dar s-a referit și la cei, care nu i-au susținut. „Le mulțumesc tuturor celor implicați în obținerea acestei medalii, sînt multe persoane care nu […]
A începe sesiunea suplimentară pentru admiterea la instituțiile de învățămînt superior din țară
Prin intermediul acestei platforme candidații au posibilitatea să selecteze maxim 3 instituții la care să depună cereri de admitere și cîte maxim 3 specialități la fiecare instituție. Pe 16 august vor fi anunțate rezultatele intermediare, după care în perioada 16 […]
(video) Alertă la Paris: Turnul Eiffel, evacuat cu câteva ore înainte de ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice
Bărbatul care nu purta nimic în partea de sus a fost văzut urcând pe turnul de 330 de metri înălțime. Autoritățile franceze nu știu de unde a început bărbatul să urce pe Turnul Eiffel, însă acesta a fost văzut chiar […]
Atenție, consumatori: Început de săptămână fără apă la robinete în capitală și în suburbii. Iată adresele unde vor avea loc sistările
„Așadar, consumatorii din satul Ghidighici, luni, 12 august 2024, sunt atenționați că în intervalul 09:30 – 17:00, este posibilă deconectarea energiei electrice, un proces care va avea ca rezultat furnizarea de apă cu presiune joasă, în legătură cu executarea unor […]
Şapte reguli care ne vor permite să trăim pînă la 90-100 de ani
Potrivit medicului, fiecare persoană concretă este în stare să atingă o stare optimă de sănătate, îndeplinind următoarele acţiuni. În primul rînd. Duceţi o viaţă activă. Lipsa de activitate fizică ia aproape patru ani de viaţă. Oamenii care sînt inactivi, din […]
Maia Sandu: „Campionii Moldovei la Jocurile Olimpice, vă mulțumim! Sînteți mîndria noastră!"
Azi se încheie Jocurile Olimpice și Moldova a trăit la unison emoții frumoase, alături de cei 26 de sportivi ce ne-au reprezentat țara la Paris. În acest an sportivii noștri au scris istorie – este pentru prima dată cînd Moldova […]
Echipa lui Celine Dion denunţă folosirea unei piese a cîntăreţei la un miting electoral al lui Trump
Coloana sonoră emblematică din filmul Titanic, recompensată cu premiul Oscar în 1997, a fost interpretată în timpul unui eveniment electoral în Montana. Echipa managerială a emis sîmbătă seara o declaraţie în numele cîntăreţei şi al casei sale de discuri, afirmînd […]
Ceaiul care distruge celulele canceroase în 48 de ore. Cum se prepară
Cercetările arată că păpădia dezintegrează celulele canceroase în 48 de ore, fără a afecta și celulele sănătoase. Tratamentul continuu cu rădăcina de păpădie poate distruge o bună parte din celulele canceroase. Rețeta de ceai din flori de păpădie: Ingrediente 8 […]