Clujul este considerat unul dintre cele mai scumpe orașe. Dar când vine vorba despre mașini, iată că se pot achiziționa mărci precum BMW sau Audi cu prețuri pornind de la 50 de lei. „Să mai zică cineva că e […]
Autor: cristina
Cât ar putea scoate din buzunar pentru a vizita celebrul obiectiv turistic
Autorităţile din Roma au declarat miercuri că se gândesc să introducă un sistem de bilete pentru vizitatorii emblematicei Fontana di Trevi, în cea mai recentă încercare a Italiei de a combate turismul excesiv, relatează AFP. Fontana di Trevi este una […]
România, printre ţările UE cu cea mai puternică scădere a vânzărilor cu amănuntul, în iulie
Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană (UE) şi în zona euro au crescut uşor în luna iulie, însă România se numără printre statele-membre cu cea mai puternică scădere a acestui indicator, de la o luna la alta, arată datele publicate, […]
Ambulatoriu de specialitate al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, deschis în Chitila
Un ambulatoriu de specialitate al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dotat după cele mai înalte standarde de calitate, a fost deschis joi în oraşul Chitila. “Primăria Oraşului Chitila, în parteneriat cu Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, deschide astăzi un ambulatoriu […]
Boala frecventă care produce dureri puternice
Durerea puternică la nivel lombar, care apare brusc și crește în intensitate, deseori devenind insuportabilă, modificările de culoare și miros ale urinei, dificultate de a urina și prezența sângelui în urină sunt manifestări care pot indica o afecțiune frecventă, care […]
CSJ a anulat încheierea Curții de Apel cu referire la plîngerea lui Alexandr Stoianoglo
Hotărîrea CSJ vine după decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), din 24 octombrie 2023, în cauza Stoianoglo v. Republica Moldova, prin care s-a constatat în unanimitate încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie – dreptul de acces la o […]
Șeful AIEA declară că turnul de răcire ars de la centrala nucleară Zaporojie va trebui să fie demolat
Despre aceasta informează RBC-Ucraina cu referire la Reuters. Grossi a declarat acest lucru în timpul vizitei sale regulate la ZNPP. El a publicat un videoclip pe rețeaua socială X, în care evaluează pagubele, în timp ce se află în interiorul […]
Aglomerație la PTF Leușeni-Albița
Autoritățile de frontieră și vamale din ambele state colaborează pentru a asigura fluidizarea și degajarea circulației, anunță Noi.md Pentru a face față situației, sînt deschise șapte artere de control, dintre care două pe sensul opus de deplasare. Numărul de angajați […]
Cîte instituții de învățămînt general din țară vor utiliza catalogul electronic
Sistemul include date despre evidența zilnică a reușitei și frecvenței elevilor (evaluări/note, comentarii, absențe), dar și despre temele predate la ore, temele de acasă, link-uri de conectare pentru lecțiile la distanță etc. Datele sînt accesibile pentru elevi, profesori, dar și […]
Natalia Morari lansează o „vânătoare de investitori”: Ce condiții vrea să le ofere companiilor care vor veni să funcționeze în Republica Moldova
„„𝐕𝐚̂𝐧𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢”: 🔵 Protejarea garantată a drepturilor de proprietate și a condițiilor de ședere a investitorului și a persoanelor asociate pe teritoriul țării noastre. Trebuie să eliminăm toate normele din legislația noastră care prevăd posibilitatea deposedării de proprietate, cu […]
Patriarhia Rusă organizează pelerinaje gratuite pentru clerul moldovei. Mitropolia: „Este o inițiativă spirituală, nu politică”
„Pelerinajele, susținute financiar de Patriarhia Rusă, nu au avut scopuri electorale sau politice. Ele au fost concepute pentru a sprijini preoții din parohii cu resurse limitate, în special din zonele rurale ale Moldovei. Unele instituții media din Republica Moldova au […]
UNInterviu cu Vasile Bolea despre „împotrivă” la referendum, procesul cu CEC și 4 ani de „oportunități eșuate”: Cetățenii au plătit scump pentru greșelile Maiei Sandu
„Patru ani de guvernare a Maiei Sandu au fost patru ani grei de oportunități eșuate. Patru ani în care cetățenii au fost nevoiți să plătească scump pentru greșelile acestor incompetenți”, a declarat Vasile Bolea. Ce decizie așteaptă de la Curtea […]
Statele Unite i-au pus sub acuzare pe liderii Hamas
Acuzaţiile împotriva lui Yahya Sinwar, şeful grupării militante, şi a cel puţin cinci alte persoane se referă la orchestrarea atacului din 7 octombrie, cînd au fost ucise 1.200 de persoane, inclusiv peste 40 de americani. Acest atac a declanşat un […]
Toate echipamentele din secția ilegală de chirurgie estetică din spitalul Ministerului Sănătății au dispărut
Toate echipamentele utilizate pentru operațiile ilegale au dispărut, a anunțat ministra Ala Nemerenco. Oficiala a precizat că a sesizat organele de drept, menționînd că întreaga situație, considerată „un caz penal”, va fi investigată. „În acest spital, din păcate, au fost […]
Fermierii anunță că vor începe, din nou, protestele
Potrivit fermierilor măsurile pe care le-au cerut instituțiilor statului nu au fost executate, iar pe fundalul acestui fapt, vor fi nevoiți să pornească din nou la proteste. „Răbdarea agricultorilor s-a epuizat, iar timp de așteptare nu mai este. Au trecut […]
Ina Cernei și Gheorghe Spînu vor debuta astăzi la Jocurile Paralimpice de la Paris
Astfel, de la ora 15:00 își va face debutul la Olimpiada Paralimpică Ina Cernei, în proba de para judo. Ea o va înfrunta în primul duel, al categoriei de greutate de pînă la 57 kg, pe Alfiya Tlekkabyl din Kazahstan. […]