„Atacuri sterile și fără dovezi”. Radu Marian, despre acuzațiile că PAS a capturat CEC-ul: Demonstrați, apoi discutăm

„- Opoziția acuză PAS că a capturat Comisia Electorală Centrală și respectiv în această comisie nu există membri așa cum era în timpul celorlalte guvernări și că CEC ar activa la indicația PAS.

– Eu cred că ei își ascund neputință și incompetență aducând niște acuzații sterile fără nici un fel de dovadă, zero dovadă. Dacă vă referi la celălalt partid care a depus dosarul în aceeași zi cu noi, aia a fost o farsă dar nu încercare de a înregistra alegerile. Ei am venit cu 12 oameni, când limita legală minimă este de 51 de persoane. Cum să vii la CEC cu 12 oameni când ție ți e cere la parlamentare să vii cu cel puțin 51. Ei probabil știau că vor fi refuzați, pentru că nu respectă legea, iar apoi au ieșit online să facă circ, e chiar ridicol.

– Opoziția are reprezentanți în Comisia Electorală Centrală?

– Legea întotdeauna a fost așa. Parlamentul deleagă reprezentanți în funcție de proporționalitatea din Parlament. Există și reprezentanți din opoziție, pentru că avem și opoziție în Parlament  și majoritate parlamentară. Totdeuna majoritate parlamentară are mai mulți reprezentanți pentru că așa spune legea.

Deci noi, efectiv, deleagăm membri CEC în funcție de reprezentativitatea Parlamentului. În toate țările civilizate este așa.

Chiar dacă ei deleagă, acești oameni depun jurământ că trebuie să respecte constituția și asta au și făcut. Atunci când ei spun că iată e dictatură și nu ce, ei nu au nici o dovadă. Să demonstreze și atunci vom discuta”, a declarat Radu Marian.

Vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate sparge gheața la UNInterviu pentru UNIMEDIA și dă startul emisiunilor electorale, în care discutăm despre promisiuni realizate și reînnoite pentru alegerile parlamentare din toamna care vine. Radu Marian a făcut dezvăluiri despre cum a ajuns pe locul 21 în lista PAS, ce vor face noi-veniții în listă după alegeri, vor pleca sau vor rămâne, comentează imaginile care au devenit virale pe rețele în care mama sa apare alături de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, dar și de ce își dorește ca acesta să fie cât mai rapid extrădat.


Preluat de la: Unimedia.info