Un bărbat înarmat cu un cuțit a omorât două persoane și a rănit mai multe în apropierea basilicii Notre-Dame din orașul francez Nisa.
Autoritățile au reușit să aresteze atacatorul și au anunțat că momentan nu este exclusă ideea unui atac terorist, conform Le Figaro.
Din primele informații, persoanele ucise ar fi un bărbat și o femeie.
Atacatorul a fost transportat la spital, după ce a fost împușcat.
Primarul din Nisa, Christian Estrosi, a vizitat locul atacului.
„Sunt la fața locului cu poliția, care a arestat autorul atacului. Confirm că toate dovezile sugerează un atac terorist la basilica Notre-Dame”, a scris primarul pe Twitter.
„După o discuție telefonică cu Christian Estrosi, am decis să organizez o întâlnire de criză la Ministerul de Interne”, a declarat Gerald Darmanin, ministrul de Interne al Franței.
Basilica Notre Dame este situată în centrul orașului Nisa.
Știre în curs de actualizare!
Preluat de la: Timpul.md