Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto amenință cu proteste 

În caz contrar, ei avertizează că în viitorul apropiat vor intra în grevă. Contactat de Teleradio Moldova, purtătorul de cuvînt al Guvernului R. Moldova, Daniel Vodă, a declarat că toate măsurile introduse sînt în beneficiul pasagerilor și pentru a îmbunătăți condițiile de călătorie.

În scrisoarea adresată prim-ministrului, APOTA denunță acțiunile ilegale ale Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR). Transportatorii acuză MIDR de adoptarea unor măsuri care afectează negativ sectorul transporturilor, cum ar fi anularea dreptului de prelungire automată a autorizațiilor pentru rutele regulate și implementarea unor reglementări legate de aparatele de casă.

De asemenea transportatorii se plîng de absența unei metodologii clare pentru calcularea tarifelor la serviciile de transport și autogară. Ei acuză MIDR că tergiversează acest proces, ceea ce generează condiții economice nefavorabile pentru operatorii din sector, iar activitatea gărilor auto, continuă să fie gestionată de anumite grupări și nu de autoritățile statului, conform legii.

Astfel, transportatorii solicită retragerea de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a proiectului care prevede micșorarea termenului de valabilitate a autorizațiilor pentru serviciile regulate în trafic național. Potrivit lor, eliminarea acestei opțiuni le afectează negativ activitatea. În plus, transportatorii solicită revizuirea reglementărilor privind dotarea cu aparate de casă, argumentînd că măsurile actuale favorizează un anumit producător și creează monopol. Totodată, ei solicită să fie creat un grup de lucru din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției și Consiliul Economic, cu asociațiile din domeniul transportului, care să elaboreze o metodologie clară pentru stabilirea tarifelor la serviciile de transport și autogară și să intervină în problema operării ilegale a gărilor auto de către grupuri de interese.

În context, purtătorul de cuvînt al Guvernului a declarat că deciziile luate de autorități vizează îmbunătățirea siguranței, corectitudinii și calității deplasărilor cetățenilor. „Acest obiectiv este esențial pentru autorități în dialogul cu transportatorii, iar orice comunicare instituțională se va face prin platformele existente”, a spus Vodă.

În ceea ce privește impactul măsurilor, purtătorul de cuvînt a menționat că ele sînt binevenite pentru pasageri și pentru transportatorii care doresc „să lucreze corect”, dar „probabil nu sînt binevenite pentru cei care vor să lucreze după regulile vechi”.


Preluat de la: Noi.md