Asistența nerambursabilă în valoare de 275 milioane de ruble rusești (59,7 milioane de lei) din partea Ministerului Finanțelor al Federației Ruse a ajuns pe contul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova.
Mijloacele financiare respective vor fi direcționate pentru susţinerea urgentă a producătorilor agricoli din Republica Moldova care au suferit în cursul anului 2020 din cauza secetei.
Ministerul Finanțelor precizează că Acordul dintre Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova şi Ministerul Finanțelor al Federației Ruse privind acordarea asistenței financiare nerambursabile Guvernului Republicii Moldova nu implică angajamente financiare din partea Republicii Moldova.
Preluat de la: Publika.md