ar putea îmbunătăți calitatea vieții pacienților afectați de cea mai răspândită dintre bolile genetice rare

Nu un medicament adevărat, ci o substanță capabilă să mărească acțiunea medicamentelor în uz. Este curcumina, un antioxidant puternic și principalul compus polifenolic al turmericului, ale cărui efecte au fost documentate în China și India, de peste 4.000 de ani, scrie LA STAMPA, conform Rador Radio România.

În special, acțiunea sa a fost studiată acum în cazul atrofiei musculare spinale (SMA), o boală rară care afectează o anumită clasă de celule ale sistemului nervos, neuronii motori. Și curcumina ar acționa tocmai asupra celulelor stem neuronale din care se dezvoltă neuronii motori, așa cum au scris în “International Journal of Molecular Sciences” unii cercetători de la Universitatea din Milano, care au efectuat experimentele lor pe modele in vivo. Atrofia musculară spinală este cea mai răspândită dintre bolile genetice rare și se caracterizează prin pierderea activității neuronilor motorii, consecința fiind limitarea progresivă a activității respiratorii și motorii. Este cauzată de o mutație a genei Smn1, dar severitatea acesteia depinde de numărul de copii ale unei alte gene, Smn2, care o poate înlocui parțial pe prima și poate transcrie pentru aceeași proteină, deși este exprimată cu o eficiență mai mică. Mai multe studii au observat stres oxidativ ridicat în celulele afectate de SMA, motiv pentru care Raffaella Adami și Daniele Bottai de la Laboratorul de Fiziologie a celulelor stem neuronale de la Departamentul de Științe Farmaceutice din cadrul Universității din Milano, în colaborare cu Monica Canepari de la Universitatea din Pavia, au decis să studieze impactul terapiei antioxidante pe bază de curcumină asupra celulelor stem neuronale obținute dintr-un model de boală (denumit SMN-?7). În studiu, cercetătorii au descris modul în care curcumina este capabilă să modifice unele proprietăți fiziologice ale celulelor stem neuronale, atât sănătoase, cât și afectate de SMA. Mai exact, curcumina ar putea activa un mecanism (translocarea nucleară de Nrf2) care nu conduce la producerea de factori antioxidanti, ci mai degrabă la activarea promotorului Smn și la o producție mai mare a transcriptului și a proteinei Smn funcționale. “Deși s-a demonstrat că antioxidantul olesoxime (un derivat al colesterolului, care acționează asupra mitocondriilor) are rezultate inadecvate pe termen lung în SMA, ar putea fi întreprinse abordări antioxidante alternative, inclusiv utilizarea curcuminei. Cel mai probabil, nu reprezintă un înlocuitor pentru noile medicamente eficiente disponibile pentru SMA. Totuți, acest tratament nutraceutic ar putea ajuta la îmbunătățirea calității vieții pacienților, care au un răspuns insuficient la astfel de medicamente. Vor fi necesare analize suplimentare pentru a descurca mecanismele moleculare implicate în efectele curcuminei asupra Nrf2 în modelul nostru de SMA”, concluzionează Adami și Bottai.


Preluat de la: Timpul.md