Ar fi „lovitura” verii. Cristiano Ronaldo poate reveni în Europa: Echipa pentru care vrea să joace

Starul portughez se află deja în Golf de aproape doi ani și jumătate, din ianuarie 2023, dar își va termina contractul cu saudiții la sfârșitul acestui sezon. Până acum, Ronaldo nu și-a prelungit angajamentul cu Al-Nassr, iar acest lucru oferă prilejul speculațiilor. 

De altfel, în presa din Spania a apărut o informație ”bombă”, conform căreia Ronaldo ar avea de gând să revină în Europa din vară la una dintre echipele la care a activat în cariera sa pe ”Bătrânul Continent”. 

Cristiano Ronaldo și-ar dori să revină la Sporting Lisabona

Potrivit Fichajes, Cristiano Ronaldo se gândește serios să revină la Sporting Lisabona, echipa care l-a lansat în fotbalul mare după ce a fost promovat la seniori de antrenorul român Ladislau Boloni (72 de ani).

Sursa citată anterior scrie că, dincolo de latura sentimentală, Ronaldo și-ar dori să joace din nou la formația lusitană pentru a evolua la un nivel ridicat și pentru a fi în formă pentru Cupa Mondială 2026, ultimul turneu final la care vrea să joace CR7. 

Cristiano Ronaldo a jucat pentru Sporting în perioada iulie 2002 – august 2003, timp în care a înscris de cinci ori și a furnizat șase pase decisive, în 31 de partide. După ce a avut evoluții excelente, portughezul a fost transferat de Manchester United. 

12 milioane de euro este cota de piață a lui Ronaldo, potrivit Transfermarkt.

Însă, Ronaldo a fost ”ademenit” deja de saudiți cu o ofertă tentantă pentru prelungirea contractului. Rămâne de văzut care va fi alegerea finală a portughezului în privința viitorului său. 


Preluat de la: Unimedia.info