Potrivit Ministerului Justiției al Republicii Moldova, aceste persoane prestau serviciile neoficial.
„Încălcările fiscale au fost identificate în baza datelor furnizate de Agenția Resurse Informaționale Juridice (ARIJ), aflată sub coordonarea Ministerului Justiției. ARIJ a monitorizat solicitanții de apostilă pentru perioada ianuarie-iunie 2024, identificînd persoanele care au depus mai mult de 50 de documente pentru apostilare, fără a fi beneficiarii efectivi”, informează un comunicat de presă emis de reprezentanții ministerului.
Serviciul Fiscal de Stat a inițiat acțiuni de informare a contribuabililor. Obiectivul principal a fost aducerea în legalitate a celor care oferă servicii de apostilare, așa încît să își înregistreze activitățile într-o formă juridică adecvată. Totodată, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 97.000 lei.
Agenția Resurse Informaționale Juridice va verifica trimestrial lista solicitanților de apostilare și va transmite informațiile relevante Serviciului Fiscal de Stat, pentru a identifica și descuraja activitățile ilegale în acest domeniu.
Preluat de la: Noi.md