Apple a prezentat iPhone 16. Cum arată

Noile modele de iPhone vor beneficia pentru prima dată de servicii AI. Telefoanele vor fi disponibile din 20 septembrie.

Modelele Pro au acum ecrane mai mari (şi rame negre mai înguste) decât în anii trecuţi – iPhone 16 Pro trece la un ecran de 6,3 inch, în vreme ce Pro Max va avea un ecran de 6,9 inch. Există culori noi și, în plus, un buton pentru camera foto: Camera Control.

La baza noilor smartphone-uri stă chipset-ul A18, construit pe 3nm, cu ray tracing accelerat hardware, dar cu diferenţe de performanţă în favoarea modelelor mai scumpe, notează News.ro. Procesorul de la iPhone 16 este cu 30% mai rapid şi cu 35% mai eficient la acelaşi nivel de performanţă. Soluţia grafică este şi ea cu 40% mai performantă. Motorul Neuronal este acum de două ori mai rapid, lăţimea de bandă de memorie este cu 17% mai mare.


Preluat de la: Noi.md