Contractul pentru Studiul de Fezabilitate pentru autostrada A8 de la Tg. Mureș la Tg. Neamț, trecerea Carpaților pentru „Autostrada Unirii”, are probleme și se derulează defectuos, atrage atenția Asociația Moldova Vrea Autostradă, al cărei vicepreședinte este tocmai consilier onorific al ministrului Transporturilor. „Se mimează progresul ca să nu țipe lumea, dar în sistem se știe că nu se va face”, confirmă și deputatul USR, Cătălin Drulă, care vorbește la rându-i de alte probleme ce macină proiectul ce riscă să intre într-un blocaj.
„Societatea civilă din Moldova se declară extrem de îngrijorată vis-a-vis de seriozitatea și dorința materializării de trecere a Carpaților pe coridorul trans-european reprezentat de autostrada A8!”, se arată într-un punct de vedere publicat de către Asociația Moldova Vrea Autostradă, asociație al cărei vicepreședinte și membru fondator Adrian Covăsnianu este chiar consilier onorific al ministrului Transporturilor Lucian Bode.
Redăm mai jos din textul publicat de MVA:
Date fiind
– derularea extrem de lentă a contractului de “Completare Studiu de Fezabilitate pentru tronsonul Tg. Mureș-Tg. Neamț”
– evoluția extrem de redusă caracterizată de slaba mobilizare a resurselor tehnice și logistice în etapa de realizarea a studiilor geotehnice
– diversele solicitări adiționale ale autorităților centrale (unele nejustificate) vis-a-vis de proiectul A8
– declarațiile politice recente care evită declararea A8 – sectorul montan ca prioritate imediata (4 ani) sau parte a unui plan viitor.
– că există o preferință de trecere a Carpaților Orientali printr-o combinație între A7 (sectorul Pașcani-Bacău-Adjud) și A13 (Bacău-Oituz-Brașov)
Având în vedere că:
– există finanțare europeană în acest sens nerambursabilă în procent de 75 %
– dezideratul european obligă statele membre de a-și finaliza rețeaua principală de transport (A8 – se află pe acest culoar)
– angajamentul politic (inițial) al Guvernului României
– există susținerea Parlamentului și a Președintelui României prin aprobarea și promulgarea Legii 291/2018 (Legea Autostrăzii Unirii)
– considerăm că există premise care pun la îndoială INTENȚIA HOTĂRÂTĂ de a demara viitoare lucrări din cel mai necesar și așteptat tronson al coridorului Tg. Mureș-Iași
În acest sens pentru a infirma suspiciunile rezonabile ale societății civile solicităm următoarele:
– declanșarea procedurilor contractuale de mobilizare a proiectantului general de pe SF Tg. Mureș-Tg. Neamț
– stabilirea unui calendar concret, real și predictibil pentru finalizarea și avizarea contractului de Completare SF pentru Tg M – Tg N inclusiv un termen CLAR pentru obținerea Acordului de Mediu
– pregătirea autostrăzii A8 pentru a fi eligibilă și compatibilă cu Green Deal (stații de încărcare pentru vehicule electrice, utilizare materiale reciclabile în procesul de construcție)
– lansarea licitației de Proiectare și Execuție cu clauză suspensivă pentru primii kilometri de autostradă din sectorul montan respectiv conexiune A3 cu A8 pe tronsonul Tg. Mureș-Acățari (legătură DN 15/Leordeni-Gheorghe Doja-Acățari cu DN 13) și Moțca-Tg. Neamț (legătură DN 2 cu DN 15B)
Precizăm faptul că lansarea primilor kilometri de autostradă în execuție este posibilă date fiind următoarele argumente :
– faptul că traseul autostrăzii A8 pe relația Tg. Mureș-Tg. Neamț a fost agreat în CTE la CNAIR
– cele mai avansate sectoare din Tg. Mureș-Tg. Neamț sunt “capetele” autostrăzii
– având experiența pozitivă a Sibiu-Pitești unde au fost lansate sectoarele mai ușoare (capetele reprezentate de loturile 1 și 5) putem replica această experiență și pe A8
– conexiune A3 cu A8 ar asigura inclusiv ocolirea municipiului Tg. Mureș pe sectorul sudic la profil de autostradă
– conexiune Moțca-Tg. Neamț ar asigura inclusiv ocolirea municipiului Tg. Neamț la profil de autostradă”.
„Avem de-a face cu un proiect nedorit: A8. Se mimează progresul ca să nu țipe lumea”
Problemele care macină proiectul A8 „Autostrada Unirii” sunt confirmate și detaliate și de către liderul deputaților USR, Cătălin Drulă, membru în Comisia de Transporturi din Camera Deputaților.
„Ce ne spun cei de la MVA este că studiul de fezabilitate pentru sectorul de 200km dintre Tg. Mureș și Tg. Neamț merge prost și că avem de-a face cu un proiect nedorit: A8. Se mimează progresul ca să nu țipe lumea, dar în sistem se știe că nu se va face”, spune Drulă.
„Pentru aducere aminte, stadiul actual este:
1) Sector Tg. Mureș-Tg. Neamț (~211 km) cel care traversează Carpații Orientali: din mai 2019 este în derulare o revizuire a studiului de fezabilitate care abia a ajuns ca progres la 55% progres
2) Sectorul Tg. Neamț-Iași-Ungheni: de-abia s-a lansat pe 1 septembrie 2020, licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectarea autostrăzii
Revenind la sectorul cel mai greu, Tg. Mureș-Tg. Neamț:
– deși stadiul fizic este 55%, stadiul financiar este doar 0,55%. Adică deși prestatorul a lucrat în valoare de aprox. 10 milioane lei(valoare totală 17 milioane) nu a fost plătit decât câteva firimituri.
De ce? Pentru că așa sunt făcute contractele CNAIR pentru studii de fezabilitate – cu o singură plată grasă la final. Ce firmă și cine poate susține ani de zile (2-3 ani) costuri de zeci de milioane de lei așteptând plata la sfârșit? Rezultatul este că prestatorii lucrează prost și taie costuri pe cât pot iar munca pe care o fac nu e de calitate.
O altă mare problemă cu acest proiect este că nu s-a lăsat în tema de proiectare libertatea de a optimiza din punct de vedere al costurilor traseul și soluțiile din studiul din 2010-2011 care poate fi considerat mai degrabă un studiu de prefezabilitate la nivelul de detaliu tehnic al soluțiilor (costul de altfel a fost de 10x mai mic, ceea ce dă o indicație asupra detaliului de investigare).
Motivul? "Vine Curtea de Conturi și ne zice că am făcut degeaba studiul din 2011". Ceea ce nu e adevărat, e normal ca în investigarea și detalierea unui mega-proiect să fie niveluri succesive de detaliere și în orice mare proiect o parte din muncă o faci degeaba (într-un mare proiect se explorează piste și se abandonează, oricine a lucrat într-o activitate antreprenorială/startup etc, înțelege conceptul). Să consideri asta "prejudiciu" înseamnă să fii bătut în cap.
O consecință a fixării soluțiilor din 2011 este că acestea sunt extrem de scumpe și de fapt nimeni din sistem nu crede că acest proiect A8 va fi făcut prea curând/vreodată.
Eu am tot spus că ar trebui văzut dacă reducerea vitezei de proiectare și/sau execuția în primă fază half-profile _pe zonele grele montane_ nu ar crește fezabilitatea acestui proiect. Obții aproape același beneficiu, la un cost mult mai mic. Dacă Elveția și Germania/Bavaria au putut fi legate 30 de ani (până recent) printr-un tunel de 7km cu o bandă pe sens cu limită de 60km/h, putem și noi să ajustăm niște soluții exorbitante și să avem un drum modern cu mici limitări în zonele cele mai dificile.
Dar așa se întâmplă când își bagă politicienii coada și se bat cu făcălețul în piept: de obicei în realitate nu se construiesc lucruri, dar e toata lumea happy că se promite și se glăsuiește măreț”.
—
Autostrada „Unirii” A8 Tg. Mureș – Tg. Neamț – Iași – pod Ungheni ar urma să aibă o lungime de circa 311 km, din care 211 pe segmentul Tg. Mureș – Tg. Neamț și circa 100 de km de la Tg. Neamț la Iași și la Podul Ungheni peste Prut.
Pentru sectorul Tg. Mureș – Tg. Neamț a fost semnat în 2018 un contract de revizuire a Studiului de Fezabilitate cu firma INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL SA pentru circa 17,6 milioane de lei.
Pentru tronsonul Tg. Neamț – Iași – Ungheni recent a fost lansată licitația pentru Studiul de Fezabilitate și Proiect Tehnic.
Preluat de la: Timpul.md