Apa care arde la propriu. Un izvor din satul Goteşti, o adevărată comoară a naturii

Un sat din sudul ţării ascunde o adevărată comoară a naturii. În timp ce moldovenii cheltuiesc mii de lei pentru a merge la diferite staţiuni balneare peste hotare, la doar 100 de kilometri de Chişinău, există un loc cu potenţial curativ şi turistic nevalorificat. Este vorba despre izvorul cu ape sulfuroase din satul Goteşti, raionul Cantemir. Cantitatea de gaze şi sulf acolo este atât de mare, încât apa arde la propriu.

Izvorul din Goteşti a fost descoperit încă în anii 80 ai secolului trecut. Deşi are proprietăţi curative excepţionale, acum apele lui se varsă în van. Puţini sunt cei care cunosc despre existenţa acestei resurse şi despre proprietăţile benefice ale apelor sulfuroase. Majoritatea sătenilor vin aici mai mult pentru a spăla rufe, covoare, după care se scaldă şi ei. 

„Apa asta e cea mai bună, nu lasă albeaţă sau pete cum lasă altele. Dacă ai bube pe corp şi te scalzi apoi trec. Din câte ştim noi îi lecuitoare”.

„Dacă am lucrat toată ziua şi vin aici să fac o baie, apoi parcă nu am lucrat deloc, mă simt tare uşor. Venim des aici, practic în fiecare zi”.

Autorităţile din Goteşti spun că sunt în căutare de fonduri pentru a amenaja corespunzător acest izvor, iar în perspectivă de a înfiinţa aici o staţiune balneară.

„Noi nu avem resurse, dar vrem să amenajăm aici, poate pe viitor, Guvernul sau altcineva să ne ajute şi să facem ceva frumos aici. Apa asta este lecuitoare din câte ştim şi are gaze. Noaptea se vede foarte bine cum arde”, a afirmat primarul satului Goteşti, Cantemir, Romeo Bolocan.

„Noi avem un buget mic, dar vom încerca pe toate căile posibile să facem demersuri la autorităţile raionale, centrale sau chiar prin proiecte. Aici avem un potenţial nevalorificat şi nu-l putem lăsa aşa”, a menţionat consilierul local satul Goteşti, Cantemir, Sergiu Botnari.


Preluat de la: Publika.md