În următoarele luni vor fi inaugurate trei stadioane moderne în București, dar CNI pune la cale trei proiecte impresionante și în provincie.
Directorul de investiții al CNI, Adrian Cefalan, a vorbit despre proiectele care vor fi demarate în viitorul apropiat. Pe lângă stadionul Dinamo, CNI are în plan construirea sau reabilitarea stadioanelor din Timișoara, Pitești și Constanța:
Încă trei orașe din România vor beneficia de stadioane moderne! Anunțul CNI:
"Pentru obiectivul de investiții din municipiul Timișoara, <<Realizare stadion 30.000 de locuri>>, a fost semnat contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate și a studiului de fezabilitate, urmând să fie parcurse etapele premergătoare în vederea avizării indicatorilor tehnico-economici, menționate anterior.
Pentru obiectivul de investiții <<Reabilitare stadion Nicolae Dobrin>>, municipiul Pitești, se află în analiză la CNI SA studiul de prefezabilitate și studiul de fezabilitate întocmite de către autoritatea locală, în vederea avizării indicatorilor tehnico-economici.
În ceea ce privește construirea stadionului <<Gheorghe Hagi>> din municipiul Constanța, vă informăm că acest obiectiv de investiții a fost luat în evidența Companiei Naționale de Investiții și se află pe lista sinteză din cadrul subprogramului Complexuri Sportive", a spus Adrian Cefalan, pentru Digi Sport.
Complex sportiv de peste 100 de milioane de euro, la Constanța: meciuri de Champions League, turnee WTA și ATP
Primăria Municipiului Constanța a precizat că termenul de depunere a ofertelor pentru studiul de fezabilitate este 5 octombrie.
Anunțul vine la aproximativ o lună după ce Consiliul Local a aprobat studiul de prefezabilitate, scrie site-ul clubului dobrogean.
Pentru complexul sportiv de cinci stele, așa cum precizează Farul, investiția se va ridica la 533 de milioane de lei (aproximativ 110 milioane de euro), fără TVA.
Proiectul prevede un stadion de fotbal cu o capacitate de 15.000 de locuri, cu toate funcțiunile necesare încadrării în categoria IV UEFA, care va putea găzdui meciuri de nivelul Ligii Campionilor, și teren de antrenament, o arenă de tenis cu 4.750 de locuri, unde se pot organiza turnee WTA și ATP, o altă arenă de tenis mai mică de 1.000 de locuri și 4 terenuri de antrenament, un centru administrativ, cu locuri de cazare, spații de pregătire și de recuperare pentru sportivi.
Prima lucrare din super-complexul care se va ridica la Constanța este stadionul de fotbal, care va costa 240 de milioane de lei.
Preluat de la: Timpul.md