Antrenorul Josep Guardiola și-a prelungit contractul cu Manchester City până în vara anului 2023, scandent la finalul sezonului în curs.
În ultima perioadă, viitorul tehnicianului spaniol la pe banca „citadinilor” a fost pus sub semnul întrebării, având în vedere faptul că, în ianuarie, ar fi intrat în ultima jumătate de an de contract.
Totuși, chiar dacă în sezonul trecut echipa nu a reușit să câștige titlul în Premier League și a fost eliminată în sferturile Ligii Campionilor, Guardiola a susținut constant că își dorește să continue activitatea la clubul englez.
Ibericul a fost instalat în funcție în 2016. Cu el pe banca tehnică, Manchester City a cucerit două titluri în Premier League, Cupa Angliei, trei Cupe ale Ligii Angliei și două Supercupe.
Acum, după ce au ajuns la un acord cu Pep Guardiola, oficialii englezilor trebuie să rezolve alte trei mari probleme de la echipă.
Fotbaliști de bază precum Sergio Aguero, Kevin de Bruyne și Fernandinho sunt în ultimul an de contract, iar în următoarele săptămâni este de așteptat să se concretizeze negocierile pentru prelungirea acordurilor.
Preluat de la: Publika.md