Este îndemnul unei mame a 3 copii, care în pofida diagnosticului de epilepsie a băiatului său mai mare a știu să treacă peste toate momentele de cumpănă și să își construiască o afacere rovegană.
”Să nu cedeze! Nu este o cruce pe care trebuie să o poarte. Mama trebuie să fie fericită, mama trebuie să zîmbească, indiferent de cît de gravă este problema copilului. Știu cît de greu este. Cu siguranță poți trăi cu asta, cu siguranță poți fi fericită cu asta și eu întotdeauna mi-am pus întrebarea – oamenii trăiesc fără picioare, fără mîini, nasc copii sănătoși și trăiesc cu demnitate. Noi, cei care avem mîini, picioare, cap – de ce ne închidem atît de mult și ne lăsăm copleșiți de această problemă, nu de copil, dar de problemă? Căci, de altfel viața își pierde pur și simplu toate culorile. Cred că fiecare greutate care ne este dată, ne descoperă, pentru că găsim noi căi, noi cunoștințe. Ne descoperim pe noi înșine ca personalități și același lucru se referă și la copii. Cu fiecare copil, simt ca și cum universul m-a răsplătit cu ceva mai mult”, a spus Anna pentru Noi.md.
Totodată, aceasta spune că nu este o rușine să mergi la un psiholog, iar privind înapoi, probabil ar fi ales să ceară mult mai repede ajutorul unui specialist.
”Nu aș fi schimbat nimic, în primii trei ani eu în general nu înțelegeam cum să-mi adun această viață bucată cu bucată. Dar apoi gîndurile s-au schimbat în altă direcție și am început să fiu recunoscătoare pentru asta. Adică eu trei ani de zile practic nu am ieșit din casă. Iar cînd, în sfîrșit, împreună cu soțul am plecat în Europa, a fost ceva de nedescris! Pentru că este foarte greu să-ți recuperezi starea psihică, să-ți recapeți zîmbetul, această sete de viață, să recuperezi sentimentul de fericire. Imaginează-ți, vii la mare, dar din toate așteptările – ai doar așteptarea unei crize la copil, care poate începe în orice moment. Din cauza situației cu copilul mai mare, a fost o perioadă în care îmi era rușine: copilul poate să cadă, după criză el poate să se lovească peste cap, pentru că durerea este foarte mare, dar îmi era rușine, știți?
Cred că aș fi început să lucrez cu psihologul mai devreme. Cu siguranță, da. Dacă nu ar fi fost această terapie, nu ar fi existat această persoană fericită și veselă acum. Mai am încă de lucrat asupra multor lucruri. Fiul meu m-a transformat într-o mamă atît de puternică, m-a schimbat atît de mult! Începi să privești totul cu alți ochi. Nu am avut pe cineva care să îmi spună: „Ana, totul este în regulă cu tine, tu nu ai nici o vină”. Iar eu m-am învinovățit după naștere – cum am putut să-i nasc un copil bolnav soțului”, a povestit tînăra mămică.
Preluat de la: Noi.md