Angela Merkel cere UE să se pregătească pentru un eventual eşec al negocierilor cu Londra privind relaţia post-Brexit

Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut miercuri Uniunii Europene să se pregătească pentru un eventual eşec al negocierilor cu Londra privind relaţia post-Brexit, întrucât până în prezent s-au făcut progrese ”foarte limitate” la aceste tratative, potrivit AFP şi Reuters, scrie digi24.ro.

”Voi continua să sper la o soluţie bună, dar noi, în UE, trebuie să ne pregătim pentru cazul în care un acord nu va fi încheiat”, a afirmat Merkel la Berlin în faţa Camerei Deputaţilor, în prima zi a preşedinţiei germane a Consiliului UE.

”Am convenit cu Marea Britanie să intensificăm discuţiile pentru a încheia în august o înţelegere care să fie ratificată până la sfârşitul anului”, dar UE ”trebuie să fie pregătită pentru posibilitatea ca o înţelegere să nu se materializeze”, a adăugat ea, după ce sâmbătă a estimat că Regatul Unit va trebui să-şi ”asume consecinţele” unei relaţii economice mai puţin puternice cu UE după Brexit.

”Dacă Regatul Unit nu doreşte o reglementare comparabilă celei europene în materie de mediu, de piaţă a muncii sau de norme sociale, relaţiile noastre vor pierde în intensitate”, a insistat şefa guvernului german.

Bruxelles-ul şi Londra au început luni un program intens de negociere preconizat să dureze cinci săptămâni, cu voinţa comună de a avansa la aceste discuţii astfel încât să se evite un ”no deal” potenţial dezastruos.

Principalele divergenţe privesc solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, aşa-numitul ”level playing field”, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană, şi dosarul pescuitului.

Londra respinge solicitarea privind continuarea aplicării unor norme europene

Londra respinge solicitarea privind continuarea aplicării unor norme europene, invocând că altor parteneri comerciali UE nu le-a cerut acest lucru şi Regatul Unit nu mai doreşte să aplice regulile europene în condiţiile în care a ieşit din UE.

În privinţa pescuitului, reprezentanţii britanici din acest sector se împotrivesc cerinţei Bruxellesului ca un acord comercial să fie legat de accesul în apele britanice în aceleaşi condiţii ca şi până acum pentru pescarii europeni, mai ales cei francezi, belgieni şi olandezi.

Pe ansamblu, Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb – aşa cum UE a încheiat cu Canada – şi la care să poată fi adăugate ulterior mici înţelegeri sectoriale.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat luna trecută că indiferent dacă va exista sau nu un acord Regatul Unit va părăsi piaţa unică europeană şi uniunea vamală europeană şi a cerut mediului de afaceri să se pregătească pentru aceasta. El a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE.

Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).


Preluat de la: Publika.md