Oamenii legii anunță că, în urma celor 50 de percheziții desfășurate, într-un dosar penal privind pregătirea unor destabilizări și dezordini în masă pe teritoriul Republicii Moldova, pregătirea unor acțiuni de destabilizare, au fost obținute mai multe probe relevante cauzei, relatează TVR Moldova.
Potrivit poliției, au ridicate telefoane mobile cu informație relevantă anchetei, cartele SIM, carduri bancare (unele emise de instituții financiare din Federația Rusă), valută străină (inclusiv 3.350 de dinari), peste 20 de pașapoarte biometrice cu ștampile de traversare a frontierei cu Serbia, stații radio, un binoclu, un mulaj de pistol-mitralieră de tip AK, cartușe de diverse calibre pentru arme letale și neletale.
Conform materialelor urmăririi penale, începând cu luna iulie curent, un grup organizat de persoane ar fi acționat cu intenție directă și în schimbul unor beneficii financiare pentru a desfășura activități ilegale de amploare. Scopul acestora ar fi fost crearea unui climat de tensiune socială, urmat de declanșarea unor proteste violente, menite să afecteze ordinea publică și siguranța cetățenilor Republicii Moldova. Instruirile ar fi avut loc sub supravegherea unor instructori străini la o tabără din orașul Banja Koviljaca, Serbia.
Guvernul lucrează în acest moment la elaborarea unui plan de reintegrare al țării în comun cu Uniunea Europeană și Statele Unite. Totuși strategia nu este făcută publică pentru a nu „prejudicia rezultatul final”. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, după ședința Guvernului de astăzi. Oficialul explică că anumite aspecte sunt sensibile și necesită un grad ridicat de discreție, iar unele procese au nevoie de timp.
„Într-adevăr, lucrăm activ la o strategie sau la un road map de reintegrare, dar după cum cunoașteți, aspectele sensibile necesită și discreție, pentru a putea soluționa sau a pune pe hârtie mai multe lucruri care ar putea avea un efect în timp. Nu putem, de cele mai multe ori, să vorbim în timp real despre acțiunile care sunt întreprinse, fiindcă acest lucru ar putea prejudicia rezultatul final. Sigur că se lucrează în acest sens și, la momentul potrivit, în spațiul public vor fi prezentate rezultatele acestor activități”, a spus oficialul.
Întrebat dacă soluționarea conflictului transnistrean ar putea fi pusă pe masa discuțiilor la pachet cu negocierile de pace ruso-ucrainene, vicepremierul a spus că acest punct de vedere ar putea fi privit prin prisma securității regionale.
Republica Moldova va investi 20 de milioane de euro, fonduri oferite de Uniunea Europeană, în sisteme moderne de apărare antiaeriană. Banii vor fi utilizați pentru consolidarea capacităților de monitorizare și protecție a spațiului aerian, inclusiv împotriva dronelor.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat la finalul ședinței de astăzi a Guvernului că autoritățile se află în etapa de identificare a echipamentelor și de semnare a contractelor necesare achiziției. Potrivit acestuia, noile sisteme sunt esențiale pentru întărirea capacităților de supraveghere aeriană ale Republicii Moldova, în contextul riscurilor de securitate generate de războiul din regiune.
„Aceste echipamente sunt de ultimă generație și vor întări capacitățile naționale antiaeriene”, a precizat ministrul.
Nosatîi a menționat că livrarea celui de-al doilea radar este planificată pentru începutul anului 2026, iar acesta va deveni operațional în primul semestru al anului viitor. Oficialul a subliniat că riscul survolării neautorizate a spațiului aerian rămâne unul real.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că Republica Moldova are numai de câștigat în urma vânzării Portului Internațional Liber Giurgiulești (PILG) către Portul Constanța, relatează știri.md. În urma acestei tranzacții, PILG va fi parte componentă a unui port situat pe teritoriul Uniunii Europene. „Asta înseamnă transparență maximă, legislație europeană, acces la traficul prin Zona Schengen”, a subliniat oficialul.
„Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) are o suprafață de 58 de hectare și este concesionat pe 99 de ani. În momentul în care această achiziție va fi finalizată – BERD-ul vinde PILG-ul către Portul Constanța –, agenții economici de pe teritoriul Republicii Moldova au numai de câștigat, pentru că Portul Giurgiulești va fi parte componentă a unui port situat pe teritoriul UE. Asta înseamnă transparență maximă, legislație europeană, acces la traficul prin Zona Schengen. Asta înseamnă o înălbire totală a acestui port la nivel de UE. Acest port va intra primul (din Republica Moldova – n.r.) în zona Schengen. Agenții economici din Republica Moldova au numai de câștigat”, a spus ministrul Vladimir Bolea în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova.
Șeful Direcției locativ-comunale a Primăriei municipiului Chișinău, Ion Burdiumov, trei funcționari, precum și trei agenți economici au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție pentru fapte de corupție, transmite Centrul Național Anticorupție în urma descinderilor efectuate joi dimineață, relatează Moldpres.
Centrul Național Anticorupție spune că perchezițiile la Primăria Chișinău, gestionate de procurorii Procuraturii municipiului Bălți, au vizat mai mulți șefi de direcții și servicii din cadrul direcției generale locativ-comunale și amenajare a Consiliului Municipal Chișinău (condus de primarul Ion Ceban), precum și reprezentanți ai unor agenți economici.
„Persoanele publice vizate în dosar sunt bănuite că, începând cu 2024 și până în prezent, ar fi pus în aplicare o schemă infracțională de pretindere, acceptare și primire ilegală, sistemică, de comisioane din valoarea licitațiilor adjudecate. În schimbul acestor remunerații ilicite, funcționarii ar fi favorizat anumiți operatori economici în procesul de atribuire a contractelor publice. În urma descinderilor de astăzi, au fost ridicate mai multe obiecte și documente ce probează activitatea infracțională, inclusiv mijloace financiare, în diferite valute, în valoare totală de peste 3 milioane de lei”, se menționează într-un comunicat al Centrului.
Un politician din Autonomia Găgăuză, în trecut chiar și șef al biroului SIS de la Comrat, a încercat să intimideze un polițist, dar s-a făcut singur de râs, relatează TV8. Victor Topal a filmat momentul în care îi cerea agentului de patrulare să vorbească în rusă, în timp ce ultimul i-a amintit că în Republica Moldova, limba de stat este româna.
„ – De ce nu vreți să vorbiți cu noi în limba rusă? – Pentru că în Republica Moldova, limba de stat este limba română. Dumneavoastră nu aveți nicio tangență să discutați cu mine în timpul stopării, doamna este la volan i-au fost solicitate doamnei actele..- Noi vrem explicații, puteți să ni le oferiți? – Doamna a prezentat actele, le verificăm în bază dacă sunt în ordine. – Dar puteți să spuneți asta în limba rusă? – Limba de stat în Republica Moldova este română. – Dar puteți să ne dați un traducător, pentru că nu înțelegem? Domnule polițist… viitoare stea a Facebook-ului peste cinci minute”.
Nu se știe dacă Topal chiar nu înțelege româna sau pur și simplu și-a dorit să facă show, având în vedere că CV-ul său a precizat că a studiat și chiar a fost profesor de română la o școală. La fel acesta se laudă că a fost student al Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Preluat de la: Timpul.md