În perspectiva ultimelor evoluții tot mai inflamate de la Chișinău, nu trebuie ignorată pădurea din cauza copacilor. Iar pădurea înseamnă alegerile prezidențiale din noiembrie 2020 și posibilitatea schimbării majorității guvernamentale, de la una pro-rusă și (tot mai) anti-românească la una pro-europeană și, cel puțin, nu anti-românească.

Metafora cu ISIS și Assad la Chișinău e următoarea. În iunie 2019, la Chișinău, dilema pentru pro-europenii de la Blocul ACUM era dacă te poți alia cu socialiștii (ISIS) împotriva pentru a-l debarca pe Vladimir Plahotniuc (Assad). Părerile sunt și azi împărțite, dar nu asta interesează acum. Alianța s-a făcut, iar după căderea rapidă, în noiembrie 2019, a guvernului Maia Sandu, pro-europenii de la Chișinău au acum exact aceeași dilemă, dar cu semn schimbat: să se alieze cu Vladimir Plahotniuc (Assad) pentru a doborî ISIS (Igor Dodon și socialiștii săi).

Vom cerceta mai jos această dilemă, care e cheia de înțelegere a politicii din stânga Prutului, insistând și pe un corolar al acesteia: un război informațional insidios și periculos, care vrea să o învăluie.

Inamicii alianței pro-europene (I). Moraliștii în regim de „part time”

Există două tabere care doresc ca o asemenea alianță anti-Dodon să nu se constituie. Prima este, să-i spunem generic, tabăra „moraliștilor”, respectiv a celor care pun în prim plan așa zisa bătălie anti-corupție (care în R. Moldova e ca în Caragiale: sublimă dar lipsește cu desăvârșire). Pentru ei, o alianță a pro-europenilor (PAS și DA) în Parlament cu interpușii lui Vladimir Plahotniuc – adică „Pro-Moldova” finului lui Vladimir Plahotniuc și insalubrul grup Shor – este inacceptabilă. Nu te poți alia cu ISIS ca să îl dai jos pe Assad (adică pe Igor Dodon) – vor fi zicând aceștia! Dincolo că e imoral, e și riscant. Nu doar pentru electorat, care i-ar repudia pe europeni, ci pentru sistem: dacă Plahotniuc și Shor revin în politica de la Chișinău, ei ar deține, prin bani și influență, „pachetele de control”. Prin urmare, proiectul european ilustrat de Maia Sandu sau Andrei Năstase ar fi compromis definitiv prin acest pact cu diavolul.

Ce ar fi de obiectat?

E o atitudine ridicolă prin excesul de rigorism: când în R. Moldova proiectul european nu a fost (și) un pact cu diavolul? AIE a fost un pact cu „diavolul” Plahotniuc, prin interpusul Marian Lupu, altfel pro-europenii nu ar fi dobândit niciodată guvernarea (că au făcut-o praf singuri, e altceva). Altminteri spus, dacă „moraliștii” ne pot convinge că PAS și DA – fără amestecuri „impure” – iau împreună la alegerile parlamentare peste 50%, este în regulă. Ar fi sublim, doar că… nu se poate.

Dar ce este astăzi guvernarea de la Chișinău decât un mare și explicit pact cu diavolul (din Est, de data asta)? Un președinte pro-rus și anti-român, un premier asemenea și o majoritate parlamentară care le cântă în strună docilă. De ce ar fi mai bun ACEST pact cu diavolului – plus alți mici drăcușori mai de la Vest care profită de anti-românismul oficializat de la Chișinău – decât ce va urma? Chiar nu am învățat nimic din lecțiile celebrului împrumut de 200 de milioane de euro din partea Federației Ruse care, în realitate, era un împrumut ca la Radio Erevan (adică nu dădea, ci lua)?

Argumentele „morale” devin și mai slabe prin comparație: aceia care astăzi ne spun că nu e bună o asemenea alianță erau taman acei care, cu chiote și șuiere, pledau pentru o alianță a Blocului ACUM cu… Președintele Igor Dodon și camarila lui socialistă. Atunci fibra morală era în șomaj și nu scotea nici un oftat. Acum fibra morală e umflată până la paroxism și orbire. (Repetăm: Plahotniuc nu a fost nici pro-european nici pro-român și cine crede că a făcut bine R. Moldova să citească ce tot scrie LARICS de trei ani încoace. Dar să ignori ce se întâmplă acum în republică și agresivitatea anti-UE și anti-România este un pic cam mult; nu e vorba despre persoane, ci despre proiect geopolitic explicit.).

Problema „moraliștilor” este că ignoră de fiecare dată, practic, toate ieșirile anti-europene și anti-românești ale cuplului Dodon/Chicu care, de fapt, nu fac decât să îndepărteze fatal orice posibilitate de colaborare chiar și tehnică dintre genericul bloc ACUM și PSRM. Paradoxul este că „moralismul” din republică este „Romania proof”, adică complet indiferent la orice reacție împotriva Bucureștiului și, implicit, al UE. În această speță, „moraliștii” consideră că Dodon/Chicu au cecuri în alb. Mai mult, am putea specula că lor chiar le place o asemenea atitudine față de București. (Și le place dintr-un singur motiv, pentru că ei sunt, de fapt, adepții „națiunii civice”, iar într-un asemenea proiect orice apel/aluzie la identitatea românească e un lucru interzis și blamabil).

Și ca o concluzie amară: nu e R. Moldova, ea însăși, rezultatul unui Pact cu Diavolul (numit Pactul Ribbentrop-Molotov)? Prin urmare, orice exces de puritate și moralism în R. Moldova ar trebui să înceapă de acolo de unde a pornit totul, de la sursa primară…

Inamicii alianței pro-europene (II). Rusia, Dodon și geopolitica

Cu primii se poate, în principiu discuta. Nu sunt tocmai fără temei argumentele lor, dar sunt nerealiste: pledează din perspectiva unei situații ideale, care nu a existat și nu va exista niciodată în republica de peste Prut. În plus, ridiculizează, involuntar, liderii pro-europeni: ar fi incapabili să negocieze – presupunând că ar face asta – cu interpușii lui Plahotniuc, ar fi lipsiți de realism și discernământ, niște pămpălăi, victime sigure ale cuplului odios de oligarhi cărora, nici plecați, nu le-ar putea face față.

Periculoși sunt însă inamicii geopolitici ai unei alianțe contra lui Igor Dodon (că mulți dintre „moraliști” sunt de fapt geopolitici, nu mai are rost să argumentăm aici; așa cum și adepții „națiunii civice” din R. Moldova sunt de fapt adepții, conștienți sau nu, ai unui proiect geopolitic care spune NU NATO, NU Europa și NU România).

Inamicii geopolitici ai unei coaliții anti-Dodon lucrează cu atenție, cu perseverență, declanșând un insidios război informațional pe teritoriul R. Moldova (straniu este că există și unii „idioți utili” care le cântă isonul de la București).

Prima țină, fundamentală, este ruptura dintre Maia Sandu și Andrei Năstase. Aici se joacă de fapt viitorul unei alianțe și nu în altă parte. Ruptura dintre cei doi este miza principală a războiului informațional declanșat în perspectiva anulării din start a unei alianțe pro-europene.

Cine parcurge presa de la Chișinău vede limpede aceste tentative, care vor să lărgească până la rupere o fisură care a apărut demult, e drept, în sânul Blocului ACUM, s-a accentual între timp, dar nu are și nici nu trebuie să aibă dimensiunile unei rupturi.

Presa afiliată trustului Dodon devine din ce în ce mai des în ultima vreme un veritabil teren de încercare și de lansare de fake-news-uri. Se scot declarații din context, se denaturează, se pun titluri flamboaiante și care distorsionează grav substanța declarațiilor. Falsurile flagrante la adresa Maia Sandu sunt deja de notorietate și atât de brutale încât capacitatea lor de persuasiune e aproape de zero. Nu despre acest tip de distorsionări grobiene vorbim aici.

Aspectul pe care vrem să îl relevăm aici e de altă natură. Ține de modul în care se preiau și falsifică declarațiile lui Andrei Năstase cu scopul de a crea fracturi. O mostră de fake-news, aparent blândă, dar menită să fie picătură care să erodeze liantul relației, este cea în care, public, de exemplu, Andrei Năstase o „acuză” pe Maia Sandu de diverse lucruri (aici sau aici). Informația falsă este menită să arate că ruptura se adâncește, chiar iremediabil. Nu mai contează că informația este dezmințită și corectată de Andrei Năstase, pentru că dezmințirea nu se mai publică. Altă știre, scoasă „pe surse”, chipurile, ne informează că Andrei Năstase a convenit cu Igor Dodon un guvern PAS și PPDA și cu susținere PSRM, iar Năstase ar fi fost de acord, la schimb, cu arestarea lui Andrian Candu…

Exemplele de acest fel sunt numeroase. Nu e vorba să acredităm aici ideea unei relații impecabile între cei doi lideri ai opoziției sau a partidelor lor. Nu e cazul, așa cum, poate, emoțiile au prevalat la un moment dat inclusiv cu ocazia unor gesturi/declarații publice. Dar de aici până la ruptură sau imposibilitatea unei colaborări în perspectiva mizelor politici din toamnă e o cale lungă.

Cine are interesul ca această ruptură să fie un fapt împlinit, cel puțin la nivelul percepției publice? Evident, propaganda rusă și exponenții ei de vârf din republică, în speță gruparea Dodon/Chicu.

Acest război informațional trebuie să ne preocupe cel mai mult dincolo de Prut, pentru că este infinit mai insidios decât recenta gâlceavă a moraliștilor cu lumea.

Nu trageți în Andrei Năstase…

Cum spuneam, una dintre cele mai perfide direcții ale războiului informațional de la Chișinău purtat prin intermediul rețelei mediatice controlate de Igor Dodon și Partidul Socialiștilor vizează o ruptură completă și profundă între Maia Sandu și Andrei Năstase, coloana vertebrală a oricărei construcții împotriva lui Igor Dodon și a proiectului său pro-rus.

Ținta acestei campanii de dezinformare este, deloc întâmplător, Andrei Năstase, aflat într-un moment politici nu dintre cela mai strălucite. Se mizează în această campanie, pe de-o parte, pe ideea că Andrei Năstase ar fi un politician depășit, iar Platforma DA nu are șanse să intre în viitorul Parlament. Mesajul acesta – transmis inclusiv prin prisma unor sondaje de opinie cel puțin dubioase – vrea, pe de-o parte, să declanșeze mesaje nervoase din partea lui Andrei Năstase și a membrilor DA (care au numeroase frustrări în acest moment), sugerând în subsidiar ideea că de toate dificultățile prin care trece acum partidul este vinovată… Maia Sandu. Pe de altă parte, această campanie năzuiește să transmită Maiei Sandu și PAS că foștii parteneri sunt dispensabili, irelevanți și, deci, inutili.

Este, evident, o dezinformare care, dacă prinde, va fi în evidentul dezavantaj am ambilor jucători politici și ai proiectului care trebuie să îi țină împreună, ca și până acum.

Celor care, astăzi, la București sau la Chișinău, se fac că uită ce a însemnat Blocul ACUM și ponderea pe care Platforma DA a avut-o în acesta, trebuie să le reamintim doar câteva momente:

Andrei Năstase, prin mișcarea pe care a generat-o, inclusiv în stradă, este cel care a făcut posibilă demantelarea binomului Plahotniuc-Dodon și scoaterea oligarhului de la putere. Nu e singurul, evident, dar fără consecvența lui îndârjită, irațională, deseori, fără să fi stat în stradă, zile și nopții, debarcarea lui Plahotniuc nu era posibilă. „Bine îmbrăcații” politicii moldoveneștii au venit mai târziu în scenă…

Andrei Năstase este cel care, în 2016, a cedat poziția de candidat la președinția R. Moldova. Că avea mai multe șanse sau mai puține decât Maia Sandu, e o întrebare irelevantă astăzi. Dar gestul în sine a fost proba unei maturități politice nu foarte des întâlnite în politică și care trebuie reamintită ca atare.
Andrei Năstase e cel care a câștigat în iunie 2018 Primăria Chișinăului, firește, beneficiind de susținerea întregului Bloc ACUM, în frunte cu Maia Sandu. A câștigat-o în 2018 și a pierdut-o în noiembrie 2019, când nu a reușit să surmonteze în fața celor mai severi electori pro-europeni și pro-români din R. Moldova – cei din Chișinău – balastul alianței imorale cu socialiștii lui Igor Dodon. Și culmea, a pățit-o cel mai reticent membru al Blocului ACUM pentru o asemenea alianță, cel care a încercat să tergiverseze, să pună condiții, să forțeze socialiștii la cedări. (Acestea nu au contat, „descălecatul” a avut câștig de cauză atunci.) Andrei Năstase este cel care, în realitate, a fost „încasatorul” principal al acelei efemere și nefirești alianțe, în ciuda faptului că, inclusiv pe timpul guvernării, acesta a fost, poate, elementul cel mai contondent în relația cu Igor Dodon.

Andrei Năstase este – și aici a trecut un test fundamental -, primul politician de peste Prut care a ieșit public în 2019 și a denunțat celebrul „balsoi paket” al lui Igor Dodon de federalizare a R. Moldova. Mulți știau, nimeni nu a spus-o. I-au trebuit Blocului ACUM câteva săptămâni să își asume, ca bloc unitar, ceea ce Andrei Năstase criticase public demult singur.

… va mai fi nevoie de el la Chișinău!

Și încă ceva. Există două tipuri de oameni politici peste Prut. Andrei Năstase este genul de politician (speța Iurie Roșca, Mihai Ghimpu – în stil, nu în conținute) care se simte mai bine în confruntare, pe teren, decât în băncile parlamentului. Formalismul politic îi îngrădește, sunt ca hainele prea strâmte. Sunt politicieni de luptă, fără multe nuanțe, care schimbă realitățile inclusiv în stradă, personalități accentuate, care generează evaluări în alb negru, fără griuri, și care atrag după sine, concomitent, un val nesfârșit de laude, dar și de critici. Ei nu lasă pe nimeni indiferent. Ei sunt genul de politicieni care fac, de multe ori, istorie, dar nu se bucură imediat de roadele ei…

Asta spre deosebire de speța ilustrată de o Maia Sandu sau un Dorin Chirtoacă, care au capacitatea, prin personalitate și stil, să meargă pe calea de mijloc, chiar dacă au opțiuni ferme. Prin asta sunt capabili să fie ocoliți, deseori, de furtună: nu stârnesc nici adeziuni absolute nici ura irepresibilă. De acest tip de politicieni criticile și acuzațiile se lipesc mai greu, precum apa de rață…

Primii sunt, mai pe șleau spus, „politicieni de război”, alții, „politicii de pace”. Ultimii sunt din categoria celor aduc, în vreme de pace, mai multe voturi. Dar primii sunt categoria de politicieni fără de care orice război riscă să fie pierdut și de care, în criză, ai nevoie ca de aer.

Că e bine sau că e rău, încă este nevoi în R. Moldova și de unii, și de alții.

Inclusiv de Andrei Năstase. Daca cineva crede că pentru Prut se va așterne liniștea, calmul și seninătatea, nu înțelege nimic. R. Moldova nu este nici pe departe clarificată strategic, iar dincolo de bătăliile politic interne, spectrul unui aranjament defavorabil există acolo (ca și pentru Ucraina, de altfel). În acele clipe, precum în anul 2003 cu ocazia respingerii Memorandumului Kozak, acest tip de politicieni a făcut diferența, reacționând inclusiv în stradă. Căci bătălia pentru statutul Transnistriei, adică pentru federalizare, e departe de a se fi încheiat. Abia urmează. Va fi nevoie de oamenii principiali, dintr-o bucată, fermi, capabili să își apere principiile nu doar la tribuna parlamentului. Andrei Năstase a dovedit că poate face asta, chiar cu riscul de a deranja si Estul, dar și Vestul (cel puțin o parte a lui)! Prin urmare, orice atac individual la liderul DA, care e departe de a fi fără pată – să ridice piatra cine este! – riscă să fie în aceste momente un atac împotriva proiectului pe care și el îl reprezintă.

În realitate, și Maia Sandu și numeroșii ei susținători, știu asta foarte bine.

Concluzii. Între un Rău evident și un Bine potențial

Ce se petrece acum al Chișinău este extrem de important, chiar dacă, pentru publicul de la București, riscă să fie eclipsat de criza actuală sau de viitoarele alegeri din România; rezultatul scrutinului electoral din noiembrie de peste Prut va decide, ca de obicei, vectorul geopolitic de acolo, cu consecințe strategice evidente;

Coloana vertebrală a oricărei coaliții pro-europene este relația dintre Maia Sandu și Andrei Năstase. Orice ruptură între cei doi nu înseamnă doar o izolare a celui din urmă – cum ar dori unii -, ci înseamnă o pierdere pentru întreg proiectul pro-european de la Chișinău. Nimeni nu poate reuși singur în acest demers. Războiul informațional declanșat împotriva lui Andrei Năstase trebuie perceput ca un război informațional îndreptat împotriva unei alianțe anti-Dodon;

„Moraliștii” de la Chișinău au o problemă… morală: dacă nu au avut obiecții la alianța Blocului ACUM cu Igor Dodon și PSRM pentru debarcarea lui Vladimir Plahotniuc, de ce ar avea acum? Ideea că Plahotniuc sau Shor devin potențiali „stakeholders” în viitoarea arhitectură politică poate fi o problemă, desigur. Dar că Rusia – inclusiv prin așa zisul împrumut de 200 de milioane – este sau poate să devină stakeholder în republică chiar să nu îngrijoreze pe nimeni? Sau faptul să anti-europenismul și anti-românismul este rampant în R. Moldova, nici acesta nu e pentru „moraliști” un motiv de îngrijorare? Pesemne că nu. „Moralismul” în R. Moldova este „Romania proof”;

Să fim bine înțeleși: în cazul revenirii la guvernare, „Blocul ACUM” nu va mai fi cel din 2019, inclusiv la nivelul iluziilor sau sunetelor de fata morgana care îi vor ajunge pe la urechi. Inclusiv relația lui cu pârghiile de putere – cam vagă în 2019 – va fi alta, cu mult mai fermă. Prin urmare, inclusiv teama că unii vor deveni „stakeholders” importanți trebuie temperată. Firește, nu înlăturată. Nu avem aici de-a face cu o alegere între bine și rău, ci, ca de obicei dincolo de Prut, între un rău evident și un bine potențial.

Moldovenismul civic a murit și trebuie să stea îngropat. Ideea aceasta năstrușnică și năroadă nu poate apărea decât în mintea celor care nu știu nimic despre R. Moldova sau de Basarabia. Niciodată Basarabia nu a fost mai omogenă etnic decât astăzi. La recensământul din 2014, românii-moldoveni constituie 82%, asta în condițiile în care în 1930 românii-moldoveni constituiau 56,26% iar în 1941, 65,61%. Ideea de națiune civică e, prin urmare, absurdă din toate punctele de vedere, și ea trebuie respinsă pentru că este o ideea geopolitică, însemnând anti UE, anti NATO și anti-România. Asta trebuie să înțeleagă și la Chișinăul și la Bucureștiul și, prin intermediul România, și la Washington sau Bruxelles.

O ultimă observație legată de ieșirile tot mai furioase ale premierului Ion Chicu (inclusiv postarea pe FB din 22 mai). Că el sa este un vechi inamic al UE, pe care o urăște din rărunchi, aproape la fel de mult ca pe România, se știe. Dar ieșirile sale tot mai violente și politice din ultima vreme – el, „tehnocratul”! – pot indica și altceva. Presiunea filmărilor cu Igor Dodon cu pungi de bani sau promisiuni/colaborări de un fel sau altul, vor degaja, tot mai pregnant, o duhoare penală. Viitorul actualului președinte nu sună deloc bine. În aceste condiții, se prea poate ca Ion Chicu să dorească, în sinea lui, să fie un… succesor. Dacă e așa, atunci recentele sale declarații politice – inclusiv cele în care, brusc, se preocupă de Moldova românească așa cum tovarășul său de drum de la Budapesta se ocupă (numai) de Transilvania – sunt doar un început. De urmărit și această chestiune.

Dan Dungaciu / cotidianul.md 

Preluat de la: Timpul.md