Amenzi la "Orheiland". Zece angajaţi ai parcului de distracţie, amendaţi pentru încălcarea măsurilor de prevenire a COVID-19

Zece angajaţi ai parcului de distracţie „Orheiland” au fost amendaţi duminică pentru încălcarea măsurilor de prevenire a COVID-19.  Printre aceştia se numără cei care ar fi pus în funcțiune instalaţiile, inclusiv caruselele. Totodată, a fost sancţionată şi administraţia parcului de distracţie, pentru că pe teritoriul acestuia a fost organizată o manifestaţie. 

Potrivit oamenilor legii, la protest au participat mai mult de 50 de persoane, care n-ar fi respectat distanţa socială. În aceeaşi zi, poliţia a întocmit procese-verbale şi pentru administratorii a două localuri de agrement de la Vadul lui Vodă, precum şi pentru trei transportatori auto şi 15 persoane fizice. Ultimii au fost sancţionaţi pentru că au chefuit în grupuri mai mari de trei persoane, deşi acest lucru este interzis.

Amenda maximă pentru încălcarea măsurilor anti-COVID-19 este de 25 de mii de lei pentru persoanele fizice şi de până la 75 de mii de lei pentru cele juridice.


Preluat de la: Publika.md