Amendă record pentru compania aeriană a Australiei

La aplicarea sancțiunii apropiate de maximul prevăzut pentru încălcarea legislației muncii din Australia, Curtea Federală a Australiei a declarat că amenda este menită să asigure că nu „ar putea fi percepută ca un simplu cost al desfășurării unei afaceri”.

Amenda reprezintă totodată cea mai mare sancțiune financiară impusă vreodată unei companii australiene în baza „Fair Work Act”, legislația care stabilește regulile pentru angajatorii și angajații din Australia.

„În prezent, obiectivul meu este atingerea unei adevărate descurajări (inclusiv o descurajare generală pentru marile companii publice care ar putea fi tentate să ‘scape’ cu un comportament ilegal, pentru că beneficiile ar putea depăși riscurile negative ale unor măsuri corective eficiente)”, a notat judecătorul Michael Lee în hotărîre.

El a precizat că 50 milioane de dolari australieni din amendă vor fi plătite către Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi, care a intentat procesul în numele celor 1.820 de angajați concediați de Qantas în timpul pandemiei.

Decizia instanței vine la aproximativ nouă luni după ce Qantas și sindicatul au convenit asupra unei înțelegeri amiabile de 120 milioane de dolari australieni pentru despăgubirea lucrătorilor concediați.

Prețul acțiunilor Qantas a scăzut ușor luni în tranzacțiile de după deschiderea bursei.

„Ne cerem scuze sincere fiecăruia dintre cei 1.820 de angajați de la sol și familiilor acestora, care au avut de suferit ca urmare”, a spus Vanessa Hudson, directorul grupului Qantas.

„Decizia de externalizare, luată acum cinci ani – în special într-o perioadă atît de incertă – a provocat greutăți reale pentru mulți dintre foștii noștri colegi și familiile lor”, a mai spus aceasta.

Transportatorul aerian național al Australiei s-a confruntat cu o bătălie juridică de mai mulți ani legată de decizia sa din 2020 de a externaliza personalul operațiunilor la sol, despre care a susținut că era o măsură financiară necesară, avînd în vedere prăbușirea industriei aviatice în timpul pandemiei.

Decizia marchează „sfîrșitul unei bătălii de cinci ani, în stilul David contra Goliat”, și reprezintă „un moment de dreptate pentru lucrătorii loiali care și-au iubit slujbele la compania aeriană”, a spus sindicatul care îi reprezintă într-o declarație.

În pronunțarea deciziei, judecătorul Lee a pus sub semnul întrebării cultura corporativă a Qantas și dacă remușcările companiei sînt autentice.

El a remarcat strategia juridică „necruțătoare și agresivă” a firmei ca un semn al eforturilor anterioare de a evita plata oricăror compensații către angajații concediați.

În 2021, instanța a constatat că Qantas și-a externalizat parțial forța de muncă pentru a limita acțiunile sindicale în condițiile în care mulți dintre angajații concediați erau membri de sindicat.


Preluat de la: Noi.md