Ambasadorul Chinei în Israel, Du Wei, a fost găsit mort în reşedinţa sa, a confirmat duminică Ministerul israelian de Externe, citat de DPA, informează Agerpres.
Ambasadorul Du Wei sosise în Israel în februarie. Între 2016 şi 2019 condusese reprezentanţa diplomatică a Chinei în Ucraina.
Potrivit postului israelian Channel 12 TV, care citează surse neidentificate din cadrul serviciilor medicale de urgenţă, primele indicii arată că Du Wei a decedat în somn, din cauze naturale.
Poliţia israeliană a deschis o anchetă în cazul decesului diplomatului.
Preluat de la: Publika.md