Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, consideră că plecările pe bandă rulantă din legislativ a deputaților, votați de cetățeni la alegeri, reprezintă „o fraudă politică și morală”. Declarația vine în contextul în care, după scrutinul parlamentar din 28 septembrie, 13 deputați PAS, plasați în fruntea listei, dar și câțiva din opoziție și-au depus mandatele la scurt timp.
„Ceea ce voi spune cred că o să-i supere și deranjeze pe mulți, dar lucrul acesta trebuie spus, altfel nu vom mai ieși niciodată din acest cerc vicios. Această modalitate de a plasa păpuși în fruntea listei, cu care aduni voturi, după care toți se retrag și în scenă intră adevărații actori, care niciodată n-ar fi reușit să treacă pragul electoral, dacă ar fi mers de sine stătător, altfel decât fraudă politică și morală n-o poți numi”, a menționat Tănase.
În opinia sa, practica explică de ce timp de trei decenii Republica Moldova nu reușește să reformeze sistemul electoral astfel încât alegătorul să poată vota nu doar partidul, ci și candidații preferați și să elimine din politică oamenii care nu au nicio valoare politică.
„L-au băgat pe Dorin Recean cap de listă, el a fost fruntea, elementul-cheie al construcției electorale. Acum a plecat. (…) Este un subiect care trebuie discutat, am lansat mai multe inițiative pe diverse căi dar au fost absolut torpilate, noi n-am reușit să facem lucrul acesta nici în perioada în care eram la guvernare, din cauză că și la noi partidele politice erau SRL-uri, fiecare partid avea proprietarul lui, care decidea, în linii mari ce se întâmplă și n-au vrut să o facă”, a adăugat Alexandru Tănase.
El a accentuat că a încercat anterior să promoveze idei de reformă în acest sens, dar acestea „au fost absolut torpilate”, din cauza faptului că partidele politice sunt „SRL-uri” și fiecare are „proprietarul lui”.
„Poate ar fi să lansăm o inițiativă civică, non-politică, de a accepta un sistem de genul celor pe care-l avem în landul Bavaria sau Lituania, când cetățeanul, odată ajuns la vot, ar vota nu doar partidul, dar și persoana. Ideea e că, atunci când votezi partidul, mai ai o căsuță de vot, unde indici numărul candidatului. Bunăoară, mie îmi place Nicolae, că este foarte bun, el este pe locul 70, pentru că pe el proprietarul partidului l-a pus doar pentru bifă. Dar mie îmi plece și eu pun încolo și dacă aduni numărul necesar de voturi, automat treci pe locul întâi și ajungi în parlament”, a explicat fostul președinte al Curții Constituționale.
Potrivit lui, un astfel de sistem ar forța partidele să-și reformeze politica de cadre.
„Liderul partidului poate fi primul în listă, dar dacă el are un rating de 0,6%, el nu trece pragul electoral. Asta va determina și partidele politice să-și reformeze cumva activitatea internă, politica de cadre. Altfel, noi suntem într-o situație absolut dezastruoasă, când nu știm în ce birouri se face politica în țara asta”, a conchis Alexandru Tănase.
Preluat de la: Timpul.md