Alexandru Munteanu: Problema transnistreană trebuie rezolvată economic

Candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a declarat că nu este adeptul unor acțiuni dure față de regiunea transnistreană și optează în principal pentru rezolvarea problemelor economice pentru reglementare.

„Unica soluție este cea economică, iar noua guvernare va fi deschisă pentru soluționarea acestei probleme”, a tranșat premierul desemnat în discursul său de prezentare a programului noului cabinet de miniștri.

Alexandru Munteanu a precizat că poartă discuții cu potențiali parteneri pentru soluționarea problemelor legate de regiunea transnistreană. În plus, a remarcat că în pofida comisiilor create în trecut, accentul era pus doar pe politică, nu pe rezolvarea problemei.

Întrebat de posibila aderare la UE fără teritoriul din stânga Nistrului, premierul desemnat a declarat că acest lucru este teoretic posibil, dar că își dorește, totuși, să realizeze acest pas împreună cu regiunea transnistreană.

Alexandru Munteanu a mai povestit că a avut tentative de deschidere a sediului Alianței Franceze în regiunea transnistreană, dar nu a reușit. De aceea el își propune să rezolve aceasta și multe alte probleme, pentru a ajuta oamenii care se află în situații dificile.


Preluat de la: Timpul.md