Jurnalistul Alexandru Cozer scrie într-un editorial pe Cotidianul.md că opoziția se „teme să sancționeze un guvern neprofesionist”
„O criză care ne-a demonstrat încă o dată că suntem de râsul și plânsul Europei și că „statalismul”, promovat cu atâta insistență de Chicu, nu se măsoară doar prin a vedea minusculul pai din ochiul altuia și a ignora ditamai bârna din cel propriu. Și cu toate astea, opoziția de la Chișinău se teme să acționeze. Ca să nu piardă alegerile prezidențiale. De parcă deja le-ar fi câștigat.
Maia Sandu spunea zilele trecute că „în orice stat normal”, „cazul Sacoșa” ar fi provocat acțiuni ale Procuraturii, iar Igor Dodon ar fi fost sancționat dur. S-ar fi lăsat cu dosare, demisii, scandaluri și tot așa mai departe. Ar putea fi așa. Doar că, în orice stat normal ar exista și o opoziție normală. Și din calitatea sa de lider al opoziției, Maia Sandu de aici ar trebui să pornească.
Cică se teme că un vot comun cu Shor și Candu (pentru demiterea Guvernului, nimic în plus) va duce la „pierderea prezidențialelor”. Sunt oare mai importante niște prezidențiale decât faptul că Moldova pierde zilnic vieți omenești din cauza incompetenței crase cu care a gestionat această guvernare coronavirusul? Sunt mai importante decât faptul că suntem izolați internațional, că suntem făcuți de râs în România și toată Europa? Că lăsăm în funcție un Guvern slujind un președinte corupt?
Probabil atunci, încercând să găsiți alte scuze, veți spune că Dodon și Plahotniuc au bătut din nou palma, pentru că al doilea nu-l mai atacă pe primul, că nu i-a scos suficienți deputați, că nu a mai prezentat destule filmulețe certificând corupția acestuia. E foarte probabil că Dodon și Plahotniuc chiar vor bate palma. Dar dacă asta se va întâmpla, va fi în primul rând și din cauza că voi sunteți o opoziție extrem de slabă. Incapabilă și fricoasă să acționeze atunci când e cazul.
Iar dacă lăsați acest Guvern dezastruos în activitate ar trebui să vi-l asumați și voi, cei din opoziție. Să vă asumați gestiunea dezastruoasă a crizei pandemice și efectele sale economice, pe care abia începem să le simțim”
Ce spunea același Alexandru Cozer în urmă cu 2 săptămâni
„Să zicem că ar cădea Guvernul Chicu. Că ar fi ales un nou Guvern așa-zis proeuropean. Cam câți miniștri vor avea Plahotniuc și Shor acolo? Câte agenții? Ce alte funcții importante în stat? Sau să zicem că e votat necondiționat acest Executiv, cam peste câte zile sau săptămâni de la învestire vor fi impuse niște condiții inacceptabile? Și-atunci ce se întâmplă? Cedați iarăși puterea? Doar că în ce context? În plină campanie prezidențială, cu criză economică și sanitară pe cap, cu un Dodon în opoziție, atacându-vă că ați coalizat cu Plahotniuc și Shor și ați adusa țara pe marginea prăpastiei?
„Ce serviciu le-ați mai face socialiștilor și lui Dodon” ”, scria atunci Alexandru Cozer pe cotidianul.md
Comentariul redacției
Din păcate nu „întelegem” ce trebuie să facă opoziția ca să nu fie „slabă și incapabilă”, să voteze totuși cu Șor/Candu sau nu? Era nevoie de filmarea cu „kuliokul” ca „să înțelegem” că Dodon este corupt? Nu era oare clar și anul trecut când în loc de promisa alianța temporară, fiind „puternici și capabili” opoziția semna un Acord de Alianță cu PSRM?
Sau, totuși, prin „opoziția slabă și fricoasă” trebuie în mod expres să „înțelegem” că Maia Sandu este slabă și fricoasă? Iar dacă nu merge așa, o putem ulterior acuza ca „s-a aliat” cu Șor/Candu?
Preluat de la: Timpul.md