Alegerile prezidențiale din SUA se apropie de final, secțiile de votare s-au închis după cel mai tensionat scrutin din istoria recentă a americanilor. Ca să ajungă la Casa Albă, Donald Trump pentru un nou mandat de președinte, sau Joe Biden pentru un prim mandat de președinte, trebuie să obțină 270 de voturi electorale, votul popular nefiind luat în calcul.
Cele șase state cheie
Cursa pentru președinția americii este de cele mai multe ori decisă în câteva state cheie. Este vorba de
Florida – unde Trump a fost declarat câștigător,
Ohio – Trump este declarat câștigător,
Pennsylvania – Trump conduce cu 56% vs 42% Biden, după numărarea a 65% din voturi,
Georgia – Trump conduce cu 52% vs 46%, după numărare a 87% din voturi,
Michigan – Trump conduce cu 53% vs 44% după numărarea a 94% din voturi,
North Carolina – Trump conduce cu 50.1% vs 48,7% după numărarea a 94% din voturi.
Mai jos o listă detaliată cu „swing states” – majoritatea par a fi câștigate de Trump, Biden are doar câteva mici victorii.
Joe Biden a ieșit cu un discurs neobișnuit pentru a bloca anunțarea victoriei de către Trump. Trump: Vor să fure alegerile!
În mod cu totul neobișnuit pentru o seară a alegerilor, Joe Biden a ieșit în fața presei cu un scurt discurs menit să blocheze planul lui Donald Trump de a-și anunța victoria în alegeri înainte de finalizarea numărării tuturor voturilor. „Suntem pe cale să câștigăm, păstrați-vă credința!”, a spus Biden.
I will be making a statement tonight. A big WIN!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) November 4, 2020
Donald Trump a anunțat și el că urmează să se adreseze națiunii și s-a plâns că „democrații vor să fure alegerile”.
Disperare în tabăra democraților
Pe măsură ce statele pe care mizau democrații se „înroșesc” pe harta rezultatelor și trec în contul lui Trump, în tabăra democraților se simte o dezamăgire uriașă.
Adjunctul șefului de campanie al lui Joe Biden, Rufus Gifford, a postat pe Twitter anunțul sec: „O să câștigăm”, ocazie pentru simpatizanții democrați să își exprime disperarea dată de faptul că Donald Trump pare să se poziționeze ca învingător al alegerilor. „Retrăiesc momentul 2016”, scrie unul dintre comentatori, ”este îngrozitor că jumătate din țară a votat cu monstrul ăla”, comentează altul.
Presa americană scrie că deși rezultatele parțiale ale votului direct pot să îl favorizeze pe Donald Trump, trebuie așteptată și numărarea voturilor prin corespondență.
Simpatizanții democraților au preferat această metodă de vot, motiv pentru care s-a și înregistrat o prezență record la alegeri, în timp ce susținătorii lui Donald trump au fost încurajați să se prezințe la urne în persoană.
Statele americane numără aceste voturi exprimate diferit în multe feluri diferite, motiv pentru care în state cheie precum Florida sau Texas, unde conduce Donald Trump, rezultatele ar putea fi schimbate de voturile prin corespondență.
Hispanicii au votat împotriva lui Biden
Una dintre surprizele acestei runde de alegeri este numărul mai mare de hispanici decât în 2016 care au votat cu Donald Trump. Potrivit unui exit poll realizat de CNN, în câteva dintre statele cheie, actualul președinte a obținut mai mult de 2 din 5 voturi în rândul comunității latino, mult mai mult decât în 2016.
Joe Biden a pierdut susținerea hispanicilor în Georgia și Ohio, două dintre statele cele mai importante ca număr de electori, fiind votat doar de 25% dintre aceștia, față de 40% câți au votat pentru Hillary Clinton în 2016.
În schimb, Biden a mobilizat la vot mai mulți alegători sub 30 de ani.
Donald Trump conduce la numărătoarea din Florida, unul dintre statele cheie, care oferă 29 de voturi electorale.
La votul popular, conduce Donald Trump cu 50,4%, în timp ce candidatul democraților are doar 48,3%.
Voturile numărate sunt cele din statele din sudul și estul SUA, unde s-au închis secțiile de votare.
În statele cheie pentru victoria finală, Florida, Pennsylvania, Ohio, Texas, Georgia, nu s-a încheiat numărarea voturilor.
Donald Trump, aflat la Casa Albă în ciuda contestatarilor care au spus că este ilegal ca în noaptea alegerilor staff-ul unui candidat să folosească logistica administrației prezidențiale, a postat pe Twitter un mesaj de bucurie:
„Stăm foarte bine în toată țara! Vă mulțumesc!”
Preluat de la: Timpul.md