Alegeri prezidențiale în SUA. Circa 100 de milioane de americani au mers deja la vot

Americanii își aleg astăzi președintele. Peste 98 de milioane de americani au votat deja, iar așteptările privind prezența la vot au fost deja depășite, în ciuda pandemiei de coronavirus.

Prezența finală ar putea fi de peste 160 de milioane, o creștere de peste 20% față de 2016 (luând în considerare doar votanții care au optat pentru unul dintre cei doi candidați importanți, republican sau democrat.

Conform The Guardian, prezența la vot este deja echivalentul a 70% din cea finală din 2016, în contextul votului masiv prin corespondență și anticipat, iar secțiile de vot abia încep să se deschidă, citează digi24.ro.

Lupta se va da între actualul lider de la Casa Albă, republicanul Donald Trump, și fostul vicepreședinte al SUA, democratul Joe Biden. În prezent, Biden conduce în sondaje cu 52 de procente. Totuși, avansul candidatului democrat a scăzut față de acum două săptămâni, când îi dădeau un scor de 53 la sută. În timpul campaniei electorale, cei doi contracandidați nu au ezitat să-și adreseze replici tăioase.

Biden l-a acuzat pe Trump că evită să își plătească taxele și a invocat o investigație New York Times, potrivit căreia Donald Trump a nu a plătit impozite timp de 20 de ani.

La rândul său, Joe Biden s-a pomenit în mijlocul unui scandal de corupție. Un laptop care i-ar fi aparţinut fiului său, Hunter, şi care conţinea informații compromiţătoare despre familia Biden, a fost uitat într-un service de calculatoare. Ulterior, mai multe emailuri care au fost trimise de pe acest laptop au fost publicate în presă. Nici Joe Biden, nici fiul său nu au reacționat la acuzaţii

Cu doar câteva ore înainte de deschiderea urnelor, Statele Unite au început să se pregătească de posibile violențe și haos. În marile orașe americane, majoritatea clădirilor de birouri, hotelurile, cafenelele, restaurantele și magazinele de lux și-au acoperit vitrinele, ușile și ferestrele. Companiile private și băncile și-au anunțat clienții că sucursalele rămân deschise, dar cu ferestrele acoperite, iar o parte din bancomate vor fi temporar oprite ca să nu fie sparte. Măsuri de securitate au fost luate și la Casa Albă, unde a fost instalat un gard din metal. Twitter, Facebook și Google au anunțat deja că vor supraveghea activitățile mai multor grupări extremiste.


Preluat de la: Publika.md