Poliţia a fost sesizată despre 43 de încălcări admise în ziua scrutinului prezidenţial. Printre acestea se numără transportarea organizată a alegătorilor la secţiile de votare, fotografierea buletinelor de vot sau afişarea publicităţii electorale. Anunţul a fost făcut de şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Marin Maxian.
„Opt cazuri de transportare a alegătorilor. În trei cazuri faptele nu s-au confirmat. Cinci cazuri se află în examinare. 35 de unităţi de transport au fost identificate a doua şi a treia oară încercau să se deplaseze către secţia de votare, fapt care au fost curmate de angajaţii poliţiei. Şase cazuri de afişare a afişajului electoral în ziua alegerilor, fapt care este neadmis.”, a afirmat şeful adjunct al IGP, Marin Maxian.
Marin Maxian a mai anunţat că şase drumuri din ţară au fost blocate. Totodată, poliţiştii au înregistrat trei plângeri privind acţiuni de corupere a alegătorilor şi un caz de desfăşurare a campaniei electorale în ziua alegerilor.
Alte patru încălcări se referă la nerespectarea normele sanitare. În două secţii de votare membrii biroului electoral nu purtau măşti, iar în altele două nu funcţiona termometrul.
Oamenii legii au mai fost înştiinţaţi despre cazuri în care alegătorii au venit beţi la secţiile de votare, au folosit cuvinte necenzurate sau au fost agresivi. IGP a sesizat CEC şi despre observatori care ar fi încălcat legislaţia electorală.
Preluat de la: Publika.md