Doar 112.883 (6,26%) de bucureșteni s-au prezentat la urne duminică, 7 decembrie, până la ora 11.00, pentru a alege viitorul primar general.
La alegerile locale din iunie 2024, prezența în București la ora 11.00 a fost de 9,41% (170.381 votanți).
La alegerile locale din septembrie 2020, prezența în București la ora 11.00 a fost de 8,95% (162.911 votanți).
La nivel național, prezența la ora 11.00 este de 6,28% (139.297 alegători).
După tendința actuală, prezența la finalul zilei în București ar putea fi în jur de 30%. Viitorul primar general ar putea fi ales cu voturile a mai puțin de 10% din totalul bucureștenilor cu drept de vot.
Aproape 1.800.000 de bucureşteni cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-l alege pe cel care va conduce Primăria Capitalei până în anul 2028.
În Bucureşti, sunt organizate 1.289 de secţii de votare, cele mai multe în sectoarele 3 şi 6.
Astfel, în Sectorul 1 vor fi 166 de secţii, în Sectorul 2 – 202, în Sectorul 3 – 294, în Sectorul 4 – 189, în Sectorul 5 – 198, iar în Sectorul 6 – 240.
Alegătorii vor avea pe buletin opt candidați distribuiți pe două file, plus încă unul pe a treia filă.
Preluat de la: Timpul.md