Pe fondul unei creşteri a susţinerii extremei drepte în ţări precum Franţa şi Germania, candidata polului european de centru-dreapta a declarat că „centrul rezistă”, dar a avertizat, de asemenea, că „lumea din jurul nostru cunoaşte turbulenţe”.
Vorbind reporterilor la Parlamentul European duminică noaptea, în timp ce se aflau primele rezultatel ae alegerilor europene, Ursula von der Leyen a declarat că „este o zi bună pentru Partidul Popular European”.
Conform celor mai recente proiecţii, PPE obţine 189 de locuri în Parlamentul European, urmat de socialişti şi democraţi cu 135 şi Renew Europe cu 83.
Însă grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, care include partide precum Fraţii Italiei, al Giorgiei Meloni, se preconizează că va obţine 72 de locuri, iar grupul de extremă dreapta Identitate şi Democraţie 58.
„Am câştigat alegerile europene”, a proclamat von der Leyen, care are nevoie de cel puţin 361 de voturi în PE pentru a fi validată pentru un nou mandat la Comisie.
Candidata principală a PPE a mai spus că doreşte să continue să lucreze „cu cei care sunt pro-europeni, pro-Ucraina, pro-stat de drept”.
Von der Leyen, care este actualul preşedinte al Comisiei Europene şi care îşi propune să obţină un al doilea mandat, a avertizat că „aceste alegeri nu au loc într-un vid”. „Lumea din jurul nostru este în agitaţie. Forţe din exterior şi din interior încearcă să ne destabilizeze societăţile şi încearcă să slăbească Europa. Nu vom permite niciodată ca acest lucru să se întâmple”, a mai spus ea.
Preluat de la: Unimedia.info