Fermierii moldoveni vor primi tehnică agricolă în valoare de aproape 19 milioane de dolari din partea Japoniei. Asta prevede un acord cu autorităţile din Tokyo, semnat astăzi.
Documentul prevede un împrumut prin care autorităţile din ţara noastră se obligă să modernizeze agricultura, să sprijine afacerilor locale, dar şi să crească productivitatea prin dotarea cu echipamente moderne, în condiții accesibile.
Creditul pe care ţara noastră urmează să-l primească va fi acordat pe o perioadă de 40 de ani, cu o perioadă de graţie de 12 ani, cu o rată anuală de 0,10 la sută.
„Împrumutul japonez vine într-o perioadă foarte dificilă pentru agricultorii moldoveni şi constituie un sprijin real în achiziţionarea tehnicii agricole şi a echipamentului agricol. Avem toată certitudinea că acest credit va contribui efectiv la creşterea producţiei alimentare, dar şi la stabilizarea economiei ţării”, a declarat ministrul de Externe Oleg Ţulea.
La rândul său, ambasadorul nipon a precizat că în ultimii 20 de ani, Japonia a sprijinit Republica Moldova şi va continua să o facă, mai ales acum, în perioada de pandemie, atunci când zeci de fermieri au fost afectaţi şi de condiţiile climaterice.
„În momentul de față, în Republica Moldova, ne aflăm într-o situație dificilă creată de pandemia de COVID-19, dar și de către condițiile meteorologice nefavorabile. Dorim ca tehnica agricolă performantă achiziționată prin această asistență să fie utilizată într-o manieră eficientă de către fermierii din țară”, a menţionat ambasadorul Japoniei în ţara noastră, Katayama Yoshihiro.
Deocamdată nu este clar ce condiţii vor trebui să întrunească fermierii pentru a beneficia de aceste utilaje agricole. Potrivit purtătorului de cuvânt de la Ministerul Agriculturii, Ecaterina Staci-Grigorean, urmează a fi elaborat un ghid care va conţine toate precizările de rigoare.
Preluat de la: Publika.md