Agresorii familiali vor putea fi monitorizați electronic

Agresorii familiali vor putea fi monitorizați electronic, cu brățară instalată la mână sau la picior. Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, un proiect de lege pentru modificarea mai multor acte normative în acest sens, în I și II lectură.

Proiectul propune monitorizarea electronică a agresorilor familiali, cu brăţară instalată la mână sau la picior, imediat după pronunţarea de către judecător a ordonanţei de protecţie a victimei, cu aplicarea măsurilor de protecţie reglementate de lege.

Totodată, se propune obligarea agresorului de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuința victimei, indiferent de dreptul de proprietate asupra bunurilor. De asemenea, agresorii vor trebui să stea departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce îi asigură acesteia securitatea, excluzând orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau alt mod. În acelaşi timp, agresorului îi va fi interzis să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, cel de studii al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată de frecventează.

Modificările acordă posibilitate victimei, membrilor familiei acesteia, să fie monitorizaţi printr-un sistem electronic de supraveghere, de tipul unui telefon GSM mic,  dacă aceştia îşi expimă acordul în formă scrisă.

Noile reglementări se propun să intre în vigoare la expirarea termenului de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Preluat de la: Publika.md