Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor: "Peștele trebuie procurat doar din locuri autorizate"

Specialiștii ANSA recomandă respectarea anumitor măsuri de precauție, înainte de a procura peștele și produsele pescărești, notează Noi.md.

Peștele viu trebuie să aibă:

-semne de vitalitate, tegumentul de culoare vie, cu pigment lucios;

-ochii ieșiți la suprafață, cu pupila neagră, strălucitoare;

-branhiile de culoarea roșie-deschisă, cu lamele strălucitoare, fără miros și mucozități;

-solzii lucioși, iar musculatura elastică, bine fixată bine pe oase.

Peștele viu este expus spre comercializare din bazine/containere cu apă limpede și curată, dotate cu dispozitive speciale pentru asigurarea oxigenului necesar. În ceea ce privește peștele congelat, trebuie respectate următoarele:

-temperatura de păstrare nu mai mică de minus -18 °C;

-aspectul exterior întreg, fără deteriorări;

-înainte de consum, peștele necesită să fie prelucrat termic,

-nu este permisă expunerea spre comercializare a produselor de pește congelate cu acumulări de gheaţă în exces.

Totodată, la comercializarea caviarului se va lua în considerație aspectul exterior curat, consistența elastică, fără gust și miros străin sau modificat (gust amar, metalic, de săpun).

ANSA reiterează apelul către cetățeni:

-Procurați produsele alimentare doar din locuri autorizate;

-Atenție la produsele ușor perisabile (ouăle, carnea şi peștele), care necesită condiții riguroase de păstrare și comercializare;

-La cumpărarea peștelui şi a produselor din pește solicitați şi păstrați bonul de casă;


Preluat de la: Noi.md