Afacere cu alcool etilic contrafăcut a doi tineri din Bălţi şi raionul Drochia a fost demascată de oamenii legii.
Potrivit poliţiei, suspecţii, care erau la volanul a două automobile, model Skoda Octavia și Dacia Logan, au fost opriţi la intrarea în Bălţi, iar în urma verificărilor, în vehiculele acestora au fost depistate 50 de recipiente în care se afla 1 tonă de alcool, fără etichete, mărci comerciale sau timbru de acciz.
În urma investigaţiilor, s-a stabilit că alcoolul etilic contrafăcut era destinat spre comercializare pe teritoriul municipiului Bălți. Toată producția a fost ridicată, iar poliția cercetează cazul pentru a stabil circumstanțele și persoanele implicate în această activitate ilegală.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă amenzi de până la 4 500 de lei cu confiscarea atât a alcoolului, cât și a automobilelor cu care era transportat.
Preluat de la: Publika.md