Acuzații de rasism în Premier League! Edinson Cavani riscă să fie suspendat din cauza unui comentariu

A fost eroul lui Manchester United în ultima partidă, iar acum riscă să fie suspendat.

Federaţia Engleză de Fotbal a anunţat că a deschis o anchetă cu privire la un comentariu postat pe rețelele de socializare de Edinson Cavani.

Fotbalistul a răspuns la un mesaj de felicitare care i-a fost adresat după dubla reușită în meciul de duminică câștigat de Manchester United în fața celor de la Southampton. Cavani ar fi scris „negrito”, în traducere înseamnă „negru mic”.

Clubul i-a luat apărarea uruguayanului și a explicat prin intermediul unui comunicat că acel cuvântul a fost folosit cu o intenţie prietenoasă şi că are o altă conotaţie în America de Sud.

Totodată, oficialii grupării de pe Old Trafford au precizat că l-au informat pe Cavani că utilizarea unui astfel de termen în Marea Britanie este împotriva regulilor stabilite de Federaţia Engleză, ceea ce l-a făcut pe fotbalist să şteargă postarea.

Acum, Cavani riscă să fie sancționat, mai ales că nu este primul care o comite în acest sens.

În 2011, un alt uruguayan, Luis Suarez juca la FC Liverpool și a folosit același cuvânt „negrito”, fiindu-i adresat lui Patrice Evra, când cei doi jucători au avut o altercaţie în timpul unui meci. Suarez a fost suspendat atunci opt partide.


Preluat de la: Publika.md