Acuzată că a obţinut ilegal diploma de master, Nemerenco anunță că-și va apăra demnitatea în judecată

Acuzată că a obţinut ilegal diploma de master, candidatul desemnat la funcţia de ministru al Sănătăţii, Ala Nemerenco, a anunțat că-i va da în judecată pe deputații PSRM, Vladimir Odnostalco, Alla Darovanaia și Nichita Țurcan, pentru a-și apăra demnitatea și reputația profesională.

Într-o postare pe Facebook, Nemerenco a scris că socialiştii au demarat o campanie de denigrare a oamenilor de care se tem. Ea susţine că va lupta, în continuare, cu schemele din domeniul sănătății și va munci pentru un sistem medical mai bun. 

Joi, alţi șase experţi în medicină acuzaţi că ar fi primit ilegal diplome de master le-au cerut  deputaţilor socialişti Alla Darovannaia şi Vladimir Odnostalco să prezinte scuze publice, în caz contrar îi vor da în judecată pentru calomnie.

Recent, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a constatat că diplomele de master a şapte personalităţi din domeniul sănătăţii au fost emise ilegal. Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii susţine că actele au fost eliberate conform legii şi că acestea recunosc studiile efectuate în străinătate, similare celor de master.


Preluat de la: Publika.md