Actorul Vlad Ciobanu a fost diagnosticat cu leucemie. Artistul în vârstă de 53 de ani, are nevoie de ajutorul oamenilor cu inimă mare. Vlad Ciobanu a devenit cunoscut publicului larg mai ales după prestaţia sa în filmul „Luceafărul”, regizat de maestrul Emil Loteanu.
Despre boala actorului a anunţat fratele acestuia, într-o postare pe Facebook.
„Năpasta vine când nu te aștepți. Fratele meu, actorul și regizorul Vlad Ciobanu este grav bolnav, internat la Institutul Regional Oncologic din Iași. Medicii sunt foarte buni și spitalul e unul de top din România. Dar vă rugăm și pe voi să ne ajutați. Vlad are nevoie de transfuzii de sânge”, a scris Vitalie Ciobanu.
El a anunţat că fratele său va începe chimioterapia în data de 13 iulie.
Pentru a găsi cât mai repede donatori de sânge, apropiaţii regizorului s-au mobilizat şi au distribuit anunţul. Printre aceştia se numără şi Bogdan Creţu, un prieten de-al familiei, care a pus la dispoziţie informaţia necesară.
Mai mulţi cunoscuţi de-ai actorului au propus să fie creată o platformă de donaţii. Fratele său, Vitalie Ciobanu a spus că în curând urmează să fie lansată o campanie de colectare de fonduri, întrucât tratamentul e costisitor, iar orice contribuție, oricât de mică, va însemna pentru Vlad un pas spre sănătate.
Preluat de la: Publika.md