Acționarul majoritar al AVIA INVEST cere despăgubiri de 885 de milioane de euro de la Guvernul Republicii Moldova

Compania „Komaksavia Airport Invest” Ltd, care deține 95 la sută din acțiunile AVIA INVST, va acționa Guvernul Republicii Moldova la Curtea Internațională de Arbitraj de la Stockholm, unde va cere despăgubiri în valoare de 885 milioane de euro. Declarația a fost făcută, luni, de către directorul ”Komaksavia Airport Invest” Ltd., Andreas Menelaou.

”Am fost nevoiți să facem acest lucru, nu putem lucra sub presiuni, este implicat politicul. Statul a folosit criza de pandemie pentru a exercita presiuni, iar Guvernul a încălcat un punct important din contract. Acesta este un motiv pentru a ne adresa în instanță”, a spus Menelaou.

De asemenea, Menelaou a spus că autorităţile prezintă date eronate privind situația financiară a companiei.

”Nu am dorit să ne adresăm în instanța internaționalăsa și să fim într-un conflict deschis, am fi fost gata să mergem la anumite cedări, dar nimeni nu a mers la dialog cu noi, deși am propus acest lucru. Nu este acceptabil să se vorbească cu un invistitor de pe poziția puterii. Suntem nevoiți să ne apărăm investițiile enorme. Obsesia autoritățtilor va face că acestea vor trebui să răspundă în fața cetățenilor”, a mai spus directoul companiei „Komaksavia Airport Invest” Ltd.

 


Preluat de la: Publika.md